Câini - Filmul

Weekendul trecut am fost să văd Câini - Filmul, debutul de lungmetraj al lui Bogdan Mirică.

Mi-a plăcut ritmul și energia acțiunii, ca pentru un thriller.  Mi-a plăcut cum este filmat și mi-au rămas în minte câteva cadre lungi, în special natura și oamenii locului, care se influențează reciproc. De altfel, există mereu în film sentimentul acesta apăsător de no man's land, atmosfera aceea care duce puțin și spre western. Mie mi-a adus aminte de... Moara cu noroc a lui Slavici: mediul ostil, caracterele puternice – vezi Lică Sămădău, finalul dramatic. La fel cum mi-a adus aminte de Tarantino.

Ce mi-a mai plăcut a fost modul cum au fost construite anumite personaje, în tușe succesive, cadre lungi și replici memorabile. Clare și puternice tipologiile lui Samir și Hogaș, mai puțin clar personajul Roman, care de la început până la final este nervos, neliniștit și încearcă să scape de fantoma lui Nea Alecu.

Au fost momente, pe alocuri, când am simțit că unele bucăți nu se leagă, că unele părți rămân neterminate (și aici nu vorbim de momentele lăsate voit în suspans). Poate că Bogdan Mirică a încercat să etaleze multe ingrediente, să arate ce poate, dar mi s-a părut că nu a reușit mereu să le îmbine pe toate. Probabil și pentru că este la început cu lungmetrajul, iar detaliile astea se vor mai cristaliza pe parcurs.

Una peste alta, o apariție salutară în peisajul cinematografiei contemporane româneşti, un film pe care vă recomand să mergeți să-l vedeți. Aştept cu interes să văd ce va urma din partea regizorului Bogdan Mirică.

Rușinică, MEGA IMAGE

Rușinică, MEGA IMAGE! Oamenii tăi de la case au prostul obicei să rotunjească valoarea bonului, bineînțeles mereu în sus. Și dacă tot au făcut primul pas mai mic, trec la următorul și "uită" să-ți dea înapoi încă vreo 20-30 bani, ca să fie rotunjirea mai frumoasă.

Înainte să zici că ce-mi este pentru câțiva bani, zic și eu că dacă tot nu sunt mulți, de ce să nu rotunjim invers? Că dacă eu ajung la casă și nu am bănuții ăia, cam rar pot totuși cumpăra ce vreau. Deci să fie bine, dar în avantajul magazinului. Și așa, câțiva bănuți de aici, câțiva bănuți de acolo, cu câteva mii de clienți zilnic în fiecare magazin, se strânge o sumă frumușică - donație de la clienții fideli, neatenți, nepăsători sau plictisiți.

Acum, dragă MEGA IMAGE, nu știu dacă așa sunt învățați casierii tăi să procedeze, sau ai o problemă la recrutare, dar sunt sigur că ai destule alte modalități prin care scoți profit, și deja e folclor urban viteza cu care deschizi magazine noi. Ce zici, ne arăți că știi cum să treaba cu respectul și corectitudinea, cel puțin la partea asta cu restul? Hai că nu e greu.

Vecinul tău,
Răzvan

Preview la episodul "Battle of Bastards" din Game of Thrones

Probabil unul dintre cele mai asteptate episoade din seria 6 a Game of Thrones este "Battle of Bastards": infruntarea dintre cei doi bastarzi, Jon Snow si Ramsay Bolton, anticipata inca de la inceputul sezonului.

Putem urmari pana atunci un preview al acestui episod, care se anunta de pe acum a fi unul de referinta, ca de altfel fiecare penultim episod din seriile de pana acum.

Sezonul 6 se va incheia cu mega-episodul de 79 de minute "Winds of Winter" - episod care face legatura, cel putin prin titlu, cu urmatorul roman al lui George R.R. Martin, al saselea din seria "A Song of Ice and Fire". Se pare ca centru actiunii se muta incet-incet in Nord.

André Rieu anunță un nou concert la București în 2016

Se vede treaba că André Rieu s-a îndrăgostit de România. După recent lansatul DVD Live în București, unde puteți revedea imagini din seria concertelor susține de celebrul violonist și compozitor în vara lui 2015, Rieu face o bucurie fanilor români înaintea sărbătorilor de iarnă, anunțând un nou concert în 2016.

Pe data de 11 iunie 2016, începând cu ora 20.30, André Rieu va susține alături de Orchestra Johann Strauss un concert în Piața Revoluției, Centrul Universului, așa cum i-a plăcut să o numească. Din experiența verii trecute, este foarte posibil ca cererea mare de bilete să ducă extinderea programului inițial cu mai multe concerte care să se întindă pe câteva seri consecutive.

Biletele s-au pus în vânzare de astăzi, 22.12.2015, de la ora 10:00, în rețeaua Eventim – în magazinele partenere Orange, Vodafone, Germanos, Librăriile Carturești și Humanitas, magazinele Carrefour și benzinăriile OMV, precum și online pe www.eventim.ro. Prețurile variază în funcție de categoria de loc, între 160 și 800 lei, la care se adaugă taxele de prelucrare.

O săptămână după #colectiv

Dragi prieteni, se pare că veştile rele nu se mai termină astăzi. Zece răniţi grav au decedat de azi dimineaţă şi până acum, iar cifrele tot cresc în seara asta, de la oră la oră. Dacă nu erau prieteni sau cunoscuţi, aproape sigur erau prietenii prietenilor noştri.

M-aş bucura să nu uităm de la ce a pornit totul. Poate că nu întâmplător locul tragediei se numeşte ‪#‎colectiv‬. Sper ca măcar de acum încolo să fim mai oameni, să fim mai uniţi şi să fim mai buni. Să fim noi schimbarea pe care o vrem în lume, cum spunea Gandhi. Şi poate schimbările pe care ni le dorim să înceapă şi să treacă prin noi. În continuare este nevoie să fim solidari, să-i ajutăm atât cât putem pe cei care au nevoie. Iar ultimele zile au demonstrat că oamenii obişnuiţi pot mişca munţii din loc, aşa că ce ne opreşte?

Am văzut foarte multe postări, încă din primele ore ale nopţii de 30 octombrie, care nu aveau mai nimic de-a face cu ce s-a întamplat acolo. Oameni prea puţin interesaţi de soarta victimelor, dar care au găsit un bun prilej ca să îşi ducă vechile războaie şi să exceleze în sportul nostru naţional: arătat cu degetul. Uite asta ar fi o schimbare pe care mi-aş dori-o: să ne uităm mai mult la noi şi la ce putem face noi, să empatizăm mai mult, să nu ne mai înjurăm şi scuipăm la tot pasul. Iar atunci când vă purtaţi micile şi meschinele lupte, nu vă mai amăgiţi că o faceţi pentru ei. O faceţi doar pentru voi.

Este un bun moment pentru o schimbare adevărată. Să îl facem să conteze. Să nu ne pierdem în van energia şi gândul bun, pentru că sunt mulţi cei care încearcă să profite de valul de emoţie pentru câte şi mai câte interese obscure. Şi nu în ultimul rând, nu mai daţi share de pe toate site-urile dubioase; gândiţi, analizaţi informaţiile şi puneţi-le în context. Puneţi-vă întrebări când vedeţi titluri care incită, nu mai luaţi informaţii gata mestecate, pe care doar le înghiţiţi cuminţi. Hai, că nu e aşa greu.

















Foto: Ina Taranu-Hofnar

S-au pus în vânzare biletele la concertul Robbie Williams

Da, într-un final, după o lungă așteptare și încă și mai multe speculații.

Biletele se găsesc de vânzare începând cu ora 16.00 în rețeaua Eventim și pe Eventim.ro și treaba stă cam așa:

• Categoria Normal Circle – 140 lei + TAXE – preț promoțional pentru primele bilete (ulterior, 175 lei plus TAXE)
• Categoria Golden Circle – 430 lei + TAXE
• Categoria Diamond Circle – 530 lei + TAXE (număr limitat de bilete)
• Categoria VIP (cu locuri) – 630 lei + TAXE

Concertul de la București va avea loc pe 17 iulie 2015 în Piața Constituției, face parte din turneul "Let Me Entertain You" și va fi organizat de D&D East Entertainment în colaborare cu Marcel Avram.

Grăbiți-vă, cred că se vor da repede.

Ne vedem acolo! :)

A sustine echipa nationala

Romania-Franta. Meciul.

Minutul 0. Atmosfera ca o sarbatoare, inaugurarea Arenei Nationale. Zeci de mii de oameni si zeci de mii de stegulete tricolore. Scandari si aplauze.

Minutul 90. Am facut egal (da, totusi am facut egal cu Franta, ei cu vedetele lor, noi fara ale noastre) si nu mai avem sanse de calificare. Huduieli, fluieturi. Jucatorii se aduna pentru a saluta publicul, dar pleaca repede la vestiare cu capetele plecate.

Cam asa stam la cantitatea si calitatea sustinerii echipei nationale. Repet, este echipa nationala, nu vreo echipa de club. Reprezinta tara ta pana la urma. Aia de care nu-ti mai pasa prea mult, aia pe care o iei la misto, pardon, la caterinca.

Stiu ca discutiile despre patriotism sunt lungi si nu asta e scopul acum. Mi se pare ca nu mai credem mai in nimic. Nu mai avem repere. Mai putine motivatii. Chiar si mai putine bucurii.

Scotienii sunt unii dintre cei mai tari suporteri pe care ii poti vedea. Am vazut o groaza de filmulete cu ei si sunt fantastici. Iata o mostra. Echipa lor tocmai pierduse in deplasere cu 2-0. Iar ei ramasesera in stadion si cantau.

Serenissima Repubblica di San Marino vs. Oastea lui Piţurcă

Arunc priviri la meciul San Marino - România.

Jucăm cu cea mai slabă echipă de fotbal din lume, ciuca bătăilor, şi până acum n-am fost în stare să le dăm nici măcar un gol. Bă tată, nici măcar grav nu mai e. E trist şi jenant de-a dreptul.

Eu zic că ar mai trebui să-şi facă echipă de fotbal Vaticanul: adună ei ceva din câţiva episcopi şi cardinali mai tinerei, mai completează cu nişte soldaţi din Garda Elveţiană, ză Papa poate fi antrenor şi deja o să ne pună probleme.

Unde s-au dus, unde au apus...

Enter vs. Escape Party Reloaded

Dear friends,

It's no news that we spend too much time in front of the computer. So we decided to let you escape and “go offline”, but still leaving you the chance to show us your skills and express your passions.

So everyone coming to the party, please wear a white t-shirt – the blank document where others will “work”.

We will provide you with markers so that you can write, draw, tag or comment on the others’ t-shirts. Try a "BUZZ!!!" or a "Add friend request" right on the spot.

We look forward to seeing you there.

Where: FAT CAT Bar&Club, Gabroveni 24

When: 13th of May, 10 p.m.

Login password: 10 lei

P.S. Your RSVP here.

Fabulous Manu Chao Concert

A fost fabuloooooos! De-a dreptul fabulos! Am vazut ceva concerte pana acum, nume mari, atat in Romania, cat si in afara, dar putine m-au facut sa ma simt ca acest concert Manu Chao de sambata, 16.04.2011, de la Sala Palatului.

Desi imi luasem bilet din a treia zi de cand s-au pus in vanzare, undeva in sector A, bineinteles ca la un concert Manu Chao nu se pune problema de stat jos. Asa ca ne-am pus undeva pe culoarul din dreapta, pe partea lui Madjid, prin randul 1-2 pedestru.

Am asteptat cu multa nerabdare concertul asta... Ce mi-a placut? Ca au transmis atat de multa energia pozitiva pe toata durata concertului, ca au dat totul pe scena, ca au reusit sa comunice atat de bine cu publicul. Dar cred ca totul a fost reciproc, precum intr-o spirala care crestea si tot crestea. Nici nu mai tin minte de cate ori au venit la bis, dar cred ca au fost 4-5. Iar gestul lui Manu, pe care eu l-am numit "heart microphone" si pe care l-a repetat de cateva ori in timpul concertului pana cand se vedea ca-si facuse rana, spune tot. N-as gresi spunand ca publicul de la Sala Palatului i-a ajuns direct la inima.

In rest, despre concert pot sa spun ca in zona mea, inconjurati de multi straini, am dansat si am topait intr-una, motiv pentru care si majoritatea filmarilor mele pastreaza atmosfera momentului. Am dat de vreo doua ori mana cu Madjid si o data cu Manu si m-am minunat inca o data cum patineaza musca pe creierul agentilor de securitate.

Ce a urmat dupa concert a fost cel putin la fel de interesant. Am incercat sa mai ramanem in zona scenei pentru o poza si un autograf, dar am fost cu amabilitate poftiti afara din sala. Asa ca am facut ceea ce n-am mai facut pana acum pentru un alt artist, dupa vreun concert. Am mers la iesire sa-i asteptam pentru poze si autografe. Ne-am informat noi de la "tehnicul" Dorin care este microbuzul cu care trebuie sa plece si ne-am postat cuminti langa usa de iesire, unde incet-incet s-au mai strans vreo 20-25 de oameni.

Asa a inceput epopeea... De fiecare data cand mai iesea cineva incercam sa aflam informatii despre ce e inauntru si cand vor iesi. Am aflat ca Manu se odihneste, apoi ca ar vrea sa se uite la meciul Barcelona - Real Madrid, stiut fiind ca este fan Barca. Unii mai norocosi, care primisera Guest Pass, au reusit sa intre si sa ajunga la ei. Apoi, la un moment dat, duba cu pricina a plecat din loc si a inconjurat Sala Palatului. Si noi fuga-fuga dupa ea. Dar incarcau doar niste instrumente. Asa ca ne-am intors la locul nostru si incet-incet ne-am cernut, pana am ramas un nucleu de vreo 10 fani care au decis sa se lupte cu frigul si sa il astepte cu orice pret. Eu, Mihaela, un alt roman care batuse lumea si statuse in Brazilia vreo doi ani (mai fusese la un concert Manu acolo, dar zicea ca asta l-a depasit), o tipa din Israel care sta in Romania, un domn care este redactor muzical la Radio Romania si un cover band Manu Chao din Bari (Casa Babylon), veniti special pentru concert.

Si asa s-au scurt doua ore si jumatate, in care s-a facut to mai frig, foame si in care am avut fiecare tentative de a pleca acasa. Dar bine am facut ca am ramas, pentru ca intr-un final au inceput sa iasa "musafirii" cu Guest Pass, restul de instrumente si echipemente, precum si baietii din staff. Multumim Ivica din Skopje pentru sticla de vin frantuzesc cu care ne-am incalzit in ultimele minute de asteptare!

Si intr-un final au aparut. Toate orele de asteptare s-au topit in caldura si prietenia si naturaletea pe care o emana Manu. Tin minte ca am schimbat cateva vorbe si apoi, cand faceam poza, ma strangea tare si zambea foarte sincer, dupa cum se vede si mai jos. Apoi i-am cerut autograf pe bilete si ne-a scris "Grazie", crezand ca suntem tot italieni. Ne-a intrebat si cand a aflat ca suntem romani, ne-a cerut biletele si a scris si "Merci". Apoi am facut o poza cu Madjid, care spunea ca in momentul ala era un fel de turnul Babel, se vorbea in cateva limbi simultan, cam ca in piesele lor. Madjid si a sa chitara clasica, sa nu uitam. Apoi am facut poze si cu tobarul David, care ne-au urat un "Merci beaucoup!" sanatos si am plecat intr-un final spre casa, fremantand.

A doua zi dupa concert am fost intr-o energie debordanta. Ca sa nu mai zic ca a prijeluit diverse premiere si reactualizari: prima data cand astept astfel dupa un concert pentru o poza/autograf cu artistul; un nou post pe blog dupa luni de zile; schimbarea pozei de profil pe Facebook dupa cativa ani. :)

Erasmus Band

...and guests:

Comati

Povestea trupei Comati incepe in 20 ianuarie 2005. (Plecasem de la marea mea pasiune pentru daci, care m-a facut in timp sa aflu cu mult mai mult decat se scria in manualele de istorie, sa strang niste carti rare si iata, imbinand o alta mare pasiune pentru muzica, sa pun bazele unei trupe al carei "teren de joaca" este gradina dacilor).

Si atunci, ca si acum, imi dadeam seama cat de greu reusesti sa aduni niste oameni care sa vibreze pe aceleasi unde, sa traiasca in mod asemanator niste sentimente, astfel incat intr-un final sa iasa acea coeziune muzicala si spirituala. Iata ca in iarna lui 2005 ne adunam in camera mea din Fagaras, printre felii de cozonac si pahare cu vin, alaturi de Sorin, Marcel si Nashu, trei prieteni pe care ii simteam ca ii pot coopta in acest proiect, mai ales pentru ca ii cunosteam ca oameni, nu doar ca muzicieni (si acest lucru va conta mereu intr-o trupa).

Au fost doar cateva intalniri, dar de fiecare data sustinute de o puternica efervescenta creativa si de inspiratia care se "abatea" asupra noastra. Astfel ca in zilele acelea am facut aproximativ 10 piese, inca si mai multe aflandu-se pe arcul dacic, inca in stadiul de proiect, dar gata sa tasneasca in vazduh.

In afara de o piesa de atmosfera, a carei versuri le-am scris eu, toate celelalte se bazeaza ca text pe versurile unor poeti romani contemporani. Muzica este in totalitate facuta de noi. Stilul abordat? Cred ca cel mai bine ne incadram la folk.

Apoi fiecare ne-am imprastiat prin tara. Eu si Sorin am mai incercat, alaturi de alti oameni, sa continuam proiectul Comati in Bucuresti, dar fara succes. Tocmai ce va spuneam adineauri, fiecare simtea ca alta e directia pe care trebuie sa mergem.

Asta pana in primavara lui 2009, cand am inceput sa merg la serile organizate in fiecare joi de Daniel Fat in Nautilus. Mi-a placut atmosfera si am mai trecut pe acolo, ducand si aducand diversi prieteni. Oamenii chiar se simteau bine si se facea 2-3 dimineata fara sa-ti dai seama, mai ales ca Daniel e o gazda care stie foarte bine cum sa faca atmosfera si sa te faca sa te simti putin acasa. Pe langa invitatii din fiecare editie, "open microphone". Asa am ajuns ca impreuna cu Mishu, cu Glazione si cu ceilalti sa ii mai sustinem pe ceilalti cu percutia sau sa facem niste scurte jam sessions.

Mergand pe acest firesc fir, m-am gandit ca si Comati si-ar gasi bine locul acolo. Si uite asa, dupa 4 ani, trupa Comati si-a reluat activitatea si a dat prima cantare in/cu public. Comati insemnand Sorin si cu mine, sustinuti de Mishu la percutie. Gasiti mai jos cateva imagini de la aceasta cantare si aici un articol despre invitatii si atmosfera de atunci.

In asteptarea filmarilor de atunci, va prezentam intre timp piesa Trasnetul geto-dac, cantata de mine si Sorin, precum si una dintre piesele noastre "de rezistenta", Din nou, dacii liberi, inregistrata mai demult de Sorin si Marcel. In urmatoarele luni vrem sa inregistram asa cum trebuie piesele facute pana acum si sa dam drumul paginii de pe MySpace si canalului Comati de pe youtube. Si desigur, speram sa ii adunam si pe ceilalti 2-3 oameni care sa intregeasca sunetul Comati.

Promitem sa va tinem la curent cu viitoarele cantari!

Cum a fost la FITS 2010

Adica la Festivalul International de Teatru de la Sibiu. Zice-se ca si-atins limita maxima, tot ce mai poate aduce sunt niste imbunatatiri de ordin calitativ. Anyway....

Daca acum doi ani am stat o dupa-amiaza si o noapte si am vazut cateva concerte foarte faine in oras si in cetate, inainte sa plec spre TIFF, de data asta am stat un weekend intreg, de vineri pana duminica. Bilete la piesele de teatru pe care as fi vrut sa le vad se epuizasera cam de multisor, asa ca din program a ramas doar partea artistilor de strada, dar care sincer ma incanta oricand si oriunde. Ma intreb oare daca au existat doua festivaluri paralele, unul mai "cult", cel din teatre, si unul mai "popular", cel din strazi si piete.

In caz ca e corecta impartirea, atunci noi am facut parte din cel de-al doilea. Ne-am adunat treptat unii dinspre Bucuresti, unii asteptand la Sibiu, sa refacem trupa si sa bucuram trecatorii cu ale noastre cantari, ca in vremurile bune din Sighisoara si Sinaia. Si a fost chiar placut, ne-am simtit bine, noi intre noi, noi si cei care se opreau sa ne asculte, sa ne faca vreo poza, sa ne aplaude sau chiar sa ne multumeasca.

Legat de povestea cu cantatul, am avut niste experiente simpatice, dar care mi-au reamintit cum sunt sibienii. La un moment dat, cand ne pregateam pentru o cantare, doi politisti comunitari ne-au spus foarte amabil ca este nevoie de autorizatie pentru asemenea activitati. Si am inceput sa cutreieram institutiile publice care erau mai toate inchise atunci. Pornind de la Info Point la Primarie, de acolo la Politia Centrului Istoric. Am intalnit niste oameni deosebiti aici, cred ca au stat vreun sfert de ora cu noi incercand sa ne ajute cu tot ce au putut. Au intrebat, au dat telefoane, pana la urma mai in gluma, mai in serios au zis ca putem canta la ei in fata daca nu se rezolva. Cu politistii astia, cu gardienii pe la care am tot cerut un sfat am ajuns sa ne intalnim prin centru si sa ne salutam de fiecare data (a se intelege respectul reciproc; ba chiar unul mi-a urat "pofta buna" cand m-a vazut intr-o zi mancand pe centru).

Am ajuns apoi si la directorul festivalului, incercand un ajutor de acolo. Si asa am nimerit la lansarea de carte si vin a lui Mircea Dinescu. Cat stateam noi pe acolo asteptand sa se termine, am scos instrumentele si ne jucam, cu chef de cantare. Si atunci ne-au prins si domnii de la Catavencu in fotografia de mai jos, pe care au publicat-o fara ca macar sa ne ceara vreun consimtamant. Rusinica!


Sa mai zic de o chelnerita de la o terasa, care neavand in meniu ceea ce vroiam, ne-a trimis la colegii de langa si ne-a spus chiar si ce oferta aveau? Pai unde vezi asa ceva in Bucuresti?

L-am cunoscut pe Profesor, m-am reintalnit cu prieteni din State, pe care nu-i mai vazusem de cativa ani, am petrecut cateva zile foarte faine in fosta capitala culturala europeana, in care mai mereu se intampla cate ceva. Bravo lor!

All you need is love

Iata ce scriam acum trei ani, in aprilie 2007, dupa ce aparuse pe ecrane filmul Parfumul si inainte sa ia amploare si la noi nebunia filmelor 3D. Dar mai avem cateva simturi care-si asteapta si ele randul pe locul din fata al marilor realizari tehnologice din cinematografie.

„Au ecranizat Parfumul!”

Prima reacţie a fost: Capodoperă sau blasfemie! Una din două. Mi-a plăcut prea tare, de acum mulţi ani de când i-am închis coperta, mi-a rămas o carte dragă şi pe care o recomand oricând. Să vedem ce au făcut din ea...

Deja mă rodea curiozitatea. Fremătam. Aha! Cică germanii „au comis-o”. Suskind elveţian, hai că parcă înţeleg. Dar ce-i cu subtitlul? „Povestea unei crime”? Păi dacă asta au înţeles ei să sintetizeze, dacă ăsta este firul pe care au mers, nu-mi miroase bine deloc. Asta sună a film made in a Hollywood basement. Germani am zis, da?

Cum au ecranizat parfumul?! Cum au transpus olfactivul în audio-vizual? Cum a reuşit Suskind să transpună parfumul în proză, ca de acolo, prin rotocoale largi, să ia cu atac simţurile şi imaginaţia fiecăruia? Dacă le iese, le iese bine. Dacă nu…Suskind a stat vreo 15 ani până să vândă drepturile de ecranizare ale best-seller-ului său şi nume grele precum Stanley Kubrick, Martin Scorsese şi Milos Forman au refuzat pe rând, pe motiv că adaptarea nu este realizabilă.

Filmul a ieşit bine, atât cât se putea, dar asta nu pentru că ar fi avut o realizare deosebită, ci pentru că are în spate un roman tare. De altfel, Tykwer merge cuminte pe nota acestuia (probabil dorinţa explicită a lui Suskind), dar cu prea mult accent pe epica crimelor, care la Suskind este doar una din multele partituri. Atât momentele de linişte, cât şi muzica vin să susţină foarte bine acţiunea. Dacă muzica este cromatică, rămâne întrebarea: pot fi mirosurile multicolore?

P.S: Cinematografele viitorului: atac la toate simţurile! Vă rugăm, nu vă înghesuiţi la biletele de ieşire. Mereu rămân prea multe.

Bob Dylan in Romania

Bob Dylan va sustine in data de 2 iunie un concert la Bucuresti, conform anuntului facut de website-ul oficial al artistului. Detaliile referitoare la concert urmeaza a fi comunicate in curand.

Turneul din vara va mai cuprinde locatii din Bulgaria, Macedonia, Serbia, Croatia, Slovacia, Slovenia, Austria si Cehia.

Nascut Robert Allen Zimmerman in 1941 in Duluth, Minnesota, isi ia numele de scena Bob Dylan, dupa scriitorul si poetul Dylan Thomas. Bob Dylan este unul apreciat ca fiind unul dintre cei mai buni muzicieni si textieri din toate timpurile, fiind in acelasi timp o figura emblematica a miscarilor impotriva razboiului si pentru drepturile civile. Ramane, in acelasi timp, una dintre cele mai influente personalitati ale secolului XX, atat din punct de vedere muzical, cat si cultural.

Revista Rolling Stone l-a plasat in 2004 pe locul 2 in topul celor mai mari artisti din toate timpurile, Dylan fiind inclus si in Rock and Roll Hall of Fame si Songwriters Hall of Fame. A castigat numeroase premii Grammy, Oscar si Golden Globe. La aproape 70 de ani, reuseste sa intre din nou in topuri cu cel mai recent album - Modern Times (2006).

Multe dintre piesele sale sunt adevarate capodopere si au devenit imnuri pentru generatii intregi. Probabil pe primul loc, pentru mine, ramane inca Blowing in the wind. Forever young, Like a rolling stone, Knockin' at heaven's door, The times they are a changin ar fi alte cateva piese peste care nu poti trece fara macar a le aminti. Continuati voi lista...

Bob Dylan este si va ramane mereu unul din acei mari.

Automate de bilete de tren

Incepand de azi vor functiona primele doua automate de bilete de tren, instalate de CFR Calatori in Gara de Nord. Alte 10 astfel de automate vor fi montate in municipii - resedinta de judet, de-a lungul anului.

Automatele de bilete, ce pot fi accesate prin intermediul unui touch screen, permit achizitionarea legitimatiilor de calatorie pentru traficul intern (tarif intreg, tarif pentru copii, elevi sau studenti), rezervarea locurilor (pentru vagoanele de clasa superioara), dar si consultarea mersului trenurilor (cu posibilitatea de tiparire a informatiilor gasite). In viitorul apropiat se vor extinde aceste optiuni atat in ceea ce priveste ofertele tarifare (dus-intors, minigrup etc.), dar si rezervarea locurilor pentru vagoane de dormit si cuseta.

In prima jumatate a anului plata se poate face doar prin card bancar, automatul tiparind chitanta aferenta pentru tranzactia bancara, urmand ca din luna iulie a acestui an plata sa se poate face si prin numerar. Automatele sunt disponibile la orice ora.

Sinuciderea 2.0

Web 2.0 Suicide Machine, un serviciu inventat de cativa simpatici olandezi la sfarsitul anului trecut, te ajuta sa-ti inchei definitiv conturile cu viata din web 2.o. Mai pe scurt, iti sterge conturile de pe retelele sociale Facebook, Twitter, MySpace, LinkedIn. Daca tie ti-ar trebui peste 9,5 ore ca sa faci treaba asta, cu Web 2.o Suicide Machine totul se rezolva in mai putin de 1 ora.

Din momentul in care iti introduci datele de login si pornesti programul, calea catre sign out-ul definitiv este ireversibila. Programul iti sterge cu meticulozitate toate informatiile posibile, fie că e vorba de tweet-uri pe Twitter, contacte de pe MySpace, prieteni de pe Facebook, conexiuni legate pe LinkedIn. Pana acum, peste 100.00o de prietenii virtuale au fost destramate, aproape 300.000 de tweet-uri sterse, iar peste 1500 de internauti si-au gasit in sfarsit linistea.

Profilurile de pe retelele sociale sunt considerati adevarati vampiri energetici (se discuta si despre asta in aceste zile), ceea ce nu e departe de adevar: ne mananca de multe ori, in mod inutil, timp si energie. Pe site esti intampinat cu numeroase mesaje persuasive:

Watch your 2.0 life passing by!
Stop Self-Procastination!
Wanna meet your real neighbours again?
Sign out forever!
Unfriending has never been this easy!
So many people you don't really care about.
May you rest in a better Real Life!

Desigur, retelele sociale vizate au fost primele care au avut ceva de obiectat. Daca plangerea ca se incearca o violare a spatiului privat nu a fost ascultata, Facebook a incercat sa blocheze IP-urile site-ului. Au reusit doar pentru moment, dar serviciul de sinucidere 2.0 si-a reluat rapid activitatea. Mii de oameni asteapta deja "la coada", pentru a se debransa definitiv de la retelele virtuale, iar serverele Suicide Machine lucreaza la maxim.

Pe site pot fi gasite si marturii ale celor care au incheiat definitiv socotelile cu lumea web 2.0 si acum se pot odihni linistiti in lumea reala, dar si un tur virtual care te ajuta sa intelegi mai usor cum functioneaza intregul program.

In 2009 retelele sociale Facebook si Twitter au cunoscut apogeul, detronand e-mailul. Dincolo de caracterul oarecum amuzant al acestui site, el vine in intampinarea unor nevoi reale si a unor intrebari care erau pe buzele multor internauti: Oare am devenit dependend de retelele sociale? Nu pierd prea mult timp pe ele? Cu ce ma ajuta in viata reala sa am sute sau mii de prieteni virtuali? (De altfel, diversi psihologi au tras semnale de alarma cum ca viata virtuala duce la o tot mai mare izolare de realitate si de oamenii din viata reala)

La locul potrivit

Nu sunt neaparat un fan al rap-ului. E adevarat ca ritmul te prinde repede. Dar mai mult decat ritmul, sunt versurile. Si e foarte adevarat ca sunt destui cei care au ceva de spus si aleg aceasta forma.
Ii prefer pe cei care transmit un mesaj care reuseste sa treaca de blocuri, strazi si cartiere. Care au decis sa abordeze si alte teme. Si sunt destui si acestia. Dupa cum e clar ca exista destui baieti sensibili (din punct de vedere artistic, a se intelege) in spatele unor aparente de duri.

Azi dimineata am dat peste aceasta piesa. Stiti cu siguranta acele piese care parca spun ceea ce ganditi si voi, pe care parca vi le asumati pentru ca se potrivesc din multe puncte de vedere cu ceea ce simtiti sau ce ganditi in acel moment.

La fel si cu aceasta. Cred ca vorbeste foarte bine despre frustarile si nemultumirile unei generatii chemata acum 20 de ani sa reconstruiasca Romania. 20 de ani in care s-a ales praful si pulberea de ceea ce visau si sperau o parte dintre noi. "Degeaba...?" se intreaba Tudor Gheorghe la ora la care scriu aceste randuri.

Pentru mine si pentru multi altii, acum - probabil mai mult decat altcandva, chemarea de a pleca - scarbiti - catre locuri unde normalitatea si bunul simt inca se mai regasesc in dictionar, este din ce in ce mai mare. Se concretizeaza in cautari si planuri comune. Am inteles demult ca daca ar pleca asa toti, ce-ar mai fi? Am inteles si am spus nu, hai sa stam, hai sa strangem din dinti, hai sa fie acasa locul unde sa vedem puse in practica toate pasiunile, planurile si dorintele pentru o viata...normala, fireasca, mai buna. Golite de continut in fiecare zi pe mici ecrane, si ele parca suna acum nefiresc.

Dar nici n-am facut contract sa fim noi generatia de eroi sau martiri (sa-mi fie scuzate cuvintele mari, ca nu ne ridicam la nivelul lor) care sa stea sa le inghita aici pe toate. Nici cei care au plecat n-au facut-o de prea mult bine si nici lapte si miere nu curge in tarile calde, dar parca in sfarsit gasesti acele lucruri normale, simple, firesti, de bun simt, lucrurile din viata de zi cu zi. Acelea pe care ne-am obisnuit sa le vedem si sa le inghitim aici, zi de zi, dupa cum si altii s-au obisnuit sa facem asijderea.

Ascultati piesa. Ascultati bine versurile.

Bal Mascat

Dragi prieteni,

Gripa nu exista! Totul e gargara! Tocmai de aceea veti gasi din partea casei cani cu apa sarata, pentru gargara. Este, de altfel, una dintre metodele eficiente si desigur necostisitoare de combatere a virusului care ne da tarcoale.

Aduceti-va mastile! Daca le preferati pe cele medicinale, probabil ati observat deja ca toamna aceasta s-a purtat verdele. Asa ca atentie la ce le asortati. Poate insa le preferati pe cele de tamplarie. Sau pe cele venetiene. Sau mastile vesele si optimiste pe care le purtam doar uneori, dar zice-se ca fac minuni. Am auzit ca nici mastile faciale nu ar fi de neglijat…

Sau considerati ca locul mastilor nu este peste al vostru zambet? Aratati-ne unde si cum le purtati, poate veti impune chiar un nou trend! Iar daca a mai ramas vreun virus rebel care a reusit sa treaca de vreo masca, il scuturam bine cu muzica si multa dantuiala.

Puneti-va mastile! Incepem.

P.S. Confirmari, fotografii, detalii aici

Enter vs. Escape Party

Dear friends,

It's no news that we spend too much time in front of the computer. So we decided to let you escape and “go offline”, but still leaving you the chance to show us your skills and express your passions.

So everyone coming to the party, please wear a white t-shirt – the blank document where others will “work”. We will provide you with markers so that you can write, draw, tag or comment on the others’ t-shirts. Try a "BUZZ!!!" or a "Add friend request" right on the spot.

We look forward to seeing you there.

Where: Cafeneaua de presa, P-ta. Presei Libere Nr.1, Parter (Casa Presei)
When: 21st November 2009, 10pm
Login password: 10 RON


P.S. Your RSVP here.

Un zambet la 6 ani

Viata - o scena,

Actorul – insasi ea, Adetu Iulia Cristina, varsta 6 ani

Rolul – mereu principal, doar ca, incet, Iulia uita sa mai zambeasca.

Alte personaje – noi, cei care putem intregi rolul Iuliei ajutand-o sa depaseasca acest moment atat de greu din viata, ea fiind nevoita sa lupte cu un diagnostic extrem de dur: LEUCEMIE ACUTA LIMFOBLASTICA, recadere combinata medulara si la sistemul nervos central (a II-a recadere).

Iulia a fost diagnosticata in octombrie 2006 cu aceasta boala, efectuand initial tratament in Clinica de Pediatrie Fundeni cu o evolutie favorabila si obtinerea remisiunii complete. Din nefericire, in vara anului 2008 Iulia a suferit o recadere izolata pentru care a primit tratament citostatic si radioterapie in Germania, Munchen, la Clinica Schwabing. In luna septembrie a acestui an, rezultatele investigatiilor au relevat o noua recadere.

Potrivit specialistilor, singura solutie terapeutica este alotransplantul de celule stem hematopoietice de la un donator neinrudit, o procedura ce se poate fi efectuata doar in strainatate, avand in vedere situatia inca neclara din Romania in privinta unui astfel de registru de donatori neinruditi. Costul transplantului este estimat in total la 170.000 euro inclusiv tratamentul preoperator, suma pe care familia Adetu nu o poate acoperii sub nicio forma. Persoanele care doresc sa o ajute pe Iulia sau cunosc pe cineva care ar putea-o face, sunt rugati sa doneze orice suma in urmatoarele conturi:

Cont EURO: RO 74 RZBR 0000 0600 1204 1999

Cont RON: RO 85 RZBR 0000 0600 1204 1995

deschise la Raiffeisen Bank, sucursala Bucuresti sector 2, agentia Fundeni.

Titular cont: ADETU ELENA

Sa nu lasam cortina sa cada peste minunatul decor al vietii Iuliei!

Mai multe detalii va pot oferi:

Adetu Elena - mama Iuliei: 0744/770.241

Ion Camelia – matusa fetitei: 0749/027.989

Saga Africa

In 1991 Franta castiga (pentru prima data) finala de Cupa Davis, pornind cu sansa a doua in fata unei redutabile echipe a SUA, avandu-i atunci in componenta pe Pete Sampras si Andre Agassi.

Capitanul nejucator al francezilor era fostul mare tenismen Yannick Noah, care isi incepuse in acel an o cariera muzicala ce continua si azi (Noah a scos pana acum 8 albume). Primul sau hit a fost Saga Africa, piesa care ajunsese pe locul 1 in topurile din Franta. Ceea ce veti vedea mai jos este echipa Frantei sarbatorind victoria, uniti intr-un trenulet si cantand impreuna cu publicul Saga Africa. Acesta a fost atunci imnul lor.

To phish or not to phish

Este a doua oara cand imi apare acest mesaj pe Gmail:

Hey, this is important. If you ever lose access to your account, you can send password reset info to george.popescu@cyberculture.ro

Pe tipul in cauza nu il cunosc. (Stiu doar de cyberculture, dar asta e alta mancare de fasole). Nici legatura lui cu al meu cont pe Gmail nu o banuiesc. Desigur, inca nu-l cunosc foarte bine pe ITu, probabil suntem ceva mai mult decat amici, dar... Sa nu banuiesc un phishing mic aici?

Grand Spoof 2009

Acestea sunt cele doua spoof-uri pe care le-am inscris in concursul Grand Spoof 2009, din cadrul festivalului de publicitate neconventionala ADfel.

Despre cei care au ajuns in finala (si cu ce), dar si despre cei care au castigat concursul (si cu ce) o sa vorbesc alta data. Acum pur si simplu nu am chef. Mi-au lasat un gust de ciocolata prea neagra si un miros putin intepator, acel miros de care te izbesti dupa ce treci de imaginea glamour care incojoara publicitatea romaneasca si ajungi sa simti lucrurile din interior.

Vreau doar sa le multumesc celor cu care am lucrat, sunt foarte mandru de ei si de tot ceea ce am realizat intr-un timp foarte foarte scurt. Mi-a placut foarte mult cum am lucrat in echipa si sper ca aceeasi daruire si implicare sa o gasesc in orice alt proiect pe care il voi lucra de acum incolo.


Echipa se prezinta astfel:


Actori:
Alexandru Mihalache
Ana Maria Croitoru
Adina Apostol
Sorin Dobrin
Sabina Varga


Copywriter:
Razvan Rosculet

Creative input:
Maya Angelou

Production:
VIra Films
virafilms.com

Multumiri, de asemenea, lui Vlad Rasuceanu, care m-a ajutat cu executia logo-ului, dar si tuturor celor care ne-au pus la dispozitie locatiile in care am filmat.







La final, cateva imagini de la filmarile celui de-al doilea spot, "Biroul".

(intrebare-n continuare)

Citind postul meu anterior despre concertul Madonnei la Bucuresti, fostul coleg Radu imi pune cateva intrebari:

Intreb doar daca esti de parere ca, spre exemplu, cetateanul parizian, platitor de taxe si impozite, ar trebui ...despagubit cand centrul orasului e inchis circulatiei la...Turul Frantei, sa zicem...? Problema e cu genul de eveniment, cu consecintele lui, cu oamenii din tara asta, cu organizatorii sau cu artistul?

Raspunsurile in randurile care urmeaza:

Despagubirea, dupa cum cred ca ti-ai dat seama, este o solutie ipotetica, sincer n-o vad pusa in practica prea curand. Dar da, daca as locui in alta tara si s-ar intampla la fel, as avea aceeasi pretentie din partea autoritatilor. Cred ca stii si fara sa-ti spun eu ca au mult mai multa grija "in afara" de confortul cetateanului decat se intampla aici. Asta e...

Ca sa iau in ordine inversa "problemele":

-artistul: poate sa fie Madonna, Iron Maiden sau Guta, chiar nu asta ma intereseaza. Nu are nicio legatura daca am vreo afinitate cu respectivul....

- organizatorii: m-am bucurat foarte tare ca de cativa ani am intrat si noi pe lista de concerte a unor artisti mari (fie ei si trecuti de glorie). Dar uneori se dovedeste o palarie prea mare! Vrei sa o primesti pe Madonna la tine in casa, ca iti face o mare onoare (dupa cum chiar ei s-au exprimat) sa-ti treaca pragul, dar nu prea ai unde, ca e cam deranj peste tot. Ok, n-avem inca o mare arena pentru asa ceva, pune concertul intr-un spatiu mai mic, macar cei care merg acolo sa se simta bine. Iti asumi faptul ca iei mai putini bani, da. Dar faci un lucru ca lumea. Am vazut concerte bine organizate si la noi, si afara, crede-ma.

-oamenii din tara asta: s-au obisnuit sa inghita cam prea multe (si nu ma refer doar la praf). Asa ca autoritati si/sau organizatori s-au obisnuit sa ii trateze de multe ori asemenea. Toti sunt in ONG-uri eco acum, e un fel de moda, dar s-a ridicat cineva sa spuna ca parcul ala e facut praf dupa un altfel de concert??
Stii cum e, cand dai paine si circ la 70 000 de oameni, ce mai conteaza un parc calcat in picioare. Oricum la capitolul verdeata Bucurestiul o duce bine si parcul asta poate intra la victime colaterale, nu?
Pacat ca unii au ramas la mentalitatea de "festivalul berii" pentru orice concert in parc.

- da, consecintele evenimentului sunt una din marile probleme, prin modul cum e gandit si organizat. Cum spuneam, pana vom avea unde sa organizam mari concerte si festivaluri, sa ne multumim cu ce avem, astfel incat sa nu dam de fiecare data peste cap comunitatea locala. Mai multa calitate si mai putina cantitate, pana ne tine sa ne ocupam de amandoua.

- tipul evenimentului: doar in masura consecintelor pe care le genereaza. Trotuare rase si odata cu ele si statiile aferente, garduri de beton si multe sarme lasate pe marginea drumului cu anii sau extra-decibeli pe stomacul gol intra tot in pastila zilnica de discomfort cotidian.