Iata ce scriam acum trei ani, in aprilie 2007, dupa ce aparuse pe ecrane filmul Parfumul si inainte sa ia amploare si la noi nebunia filmelor 3D. Dar mai avem cateva simturi care-si asteapta si ele randul pe locul din fata al marilor realizari tehnologice din cinematografie.
„Au ecranizat Parfumul!”
Prima reacţie a fost: Capodoperă sau blasfemie! Una din două. Mi-a plăcut prea tare, de acum mulţi ani de când i-am închis coperta, mi-a rămas o carte dragă şi pe care o recomand oricând. Să vedem ce au făcut din ea...
Deja mă rodea curiozitatea. Fremătam. Aha! Cică germanii „au comis-o”. Suskind elveţian, hai că parcă înţeleg. Dar ce-i cu subtitlul? „Povestea unei crime”? Păi dacă asta au înţeles ei să sintetizeze, dacă ăsta este firul pe care au mers, nu-mi miroase bine deloc. Asta sună a film made in a Hollywood basement. Germani am zis, da?
Cum au ecranizat parfumul?! Cum au transpus olfactivul în audio-vizual? Cum a reuşit Suskind să transpună parfumul în proză, ca de acolo, prin rotocoale largi, să ia cu atac simţurile şi imaginaţia fiecăruia? Dacă le iese, le iese bine. Dacă nu…Suskind a stat vreo 15 ani până să vândă drepturile de ecranizare ale best-seller-ului său şi nume grele precum Stanley Kubrick, Martin Scorsese şi Milos Forman au refuzat pe rând, pe motiv că adaptarea nu este realizabilă.
Filmul a ieşit bine, atât cât se putea, dar asta nu pentru că ar fi avut o realizare deosebită, ci pentru că are în spate un roman tare. De altfel, Tykwer merge cuminte pe nota acestuia (probabil dorinţa explicită a lui Suskind), dar cu prea mult accent pe epica crimelor, care la Suskind este doar una din multele partituri. Atât momentele de linişte, cât şi muzica vin să susţină foarte bine acţiunea. Dacă muzica este cromatică, rămâne întrebarea: pot fi mirosurile multicolore?
P.S: Cinematografele viitorului: atac la toate simţurile! Vă rugăm, nu vă înghesuiţi la biletele de ieşire. Mereu rămân prea multe.
