Asta seara, ora 19, la Teatrul National de Opereta "Ion Dacian", va avea loc avanpremiera musical-ului "Romeo si Julieta". Intrare libera.
Musicalul creat de Gerard Presgurvic, dupa piesa lui Shakespeare, a avut premiera pe 19 ianuarie 2001, la Paris. Dupa ce a batut toate recordurile in Franta (cu 2 milioane spectatori, intr-un singur an, numeroase discuri de platina, aur si diamant, vanzari record de albume si DVD-uri, peste 6 milioane de copii, hituri ce au stat Nr. 1 in topuri 32 de saptamani consecutive, precum si Premiul pentru Cel mai bine vandut album al anului), musicalul a fost montat in Canada, Antwerp, Londra, Amsterdam, Budapesta, Szeged, Moscova, Viena, Seul Taipei si Monterrey (Mexic). In lume, pana la acest moment musicalul a fost vazut de peste 5 milioane de spectatori, cu un record de vanzari de albume de peste 7 milioane de copii.
Romeo si Julieta este primul musical rock prezentat de catre o institutie profesionista de teatru muzical. Spectacolul este o premiera din mai multe puncte de vedere fiind, totodata si prima montare a acestui musical in Romania, Bucurestiul inscriindu-se astfel pe harta numeroaselor tari unde a repurtat un imens succes la public.
Mai multe detalii aici.
Wednesday, 29 April 2009
Wednesday, 15 April 2009
High voltage? No more!
Informatiile care au inceput sa se vehiculeze de aseara despre Bucharest Rock Arena zic urmatoarele (si aici imi permit sa citez metropotamul):
Pe mine m-a bufnit rasul. Imi cer scuze, mai ales pentru cei cu tricouri negre cu formatie. Dar....parcare, restaurante, hectare peste hectare, decibeli peste decibeli, chiar si un minimall. Preturi de sute de lei. Era undeva departe imaginea rockerului fara bani, care incearca sa intre si el la un concert. Desfasurare nemaivazuta de forte...
Sariti paragraful. Ajungem aici. Probabil au vrut sa o dea de 1 aprilie, dar au tot gandit lista asta, sa vada ce ar putea inflama mai usor entuziasmul rockerului roman. Si cum s-a spart asa frumos balonul asta, propun sa se duca toti tepuitii pe tarlaua respectiva si sa faca baloane de sapun pentru o lume mai buna.
Pe bune, ce-i asta? Parca trebuiau sa anunte cei doi mari grei pe 15, dar i-a luat entuziasmul asa tare ca nu s-au mai tinut si i-au anuntat inainte, ca apoi pana in 15 sa si pice afacerea. Si cine sunt israelienii astia cu nume sugestiv? Ma scuzati, eu nu prea inteleg ideea cu organizatorul din afara si mai ales nu inteleg cum tu, organizator roman, te grabesti sa dai comunicate inainte sa verifici tu insuti ca treaba sta asa cum zici ca sta. Asta e lipsa de profesionalism si foarte mult entuziasm care nu i-a prins cu picioarele pe pamant, ci altundeva.
Intre timp, pe site-ul AC/DC se confirma faptul ca a fost o informatie falsa, iar site-ul evenimentului dispare in ceata, lasand un mesaj sec si scris in graba.
Organizatorii din Israel ai evenimentului, Play Cool, au anuntat printr-un comunicat neclar ca festivalul va fi amanat, fara alte detalii. Am vorbit cu partenerii lor din Romania, One Event, responsabili doar de bookingul artistilor romani. Cristian Busuioc ne-a spus ca cei de la Play Cool au telefoanele inchise de azi dimineata si nu pot da vreo explicatie.
One Event nu vazusera contractul, asa ca azi au vrut sa verifice si au contactat managementul AC/DC care ... nu stia de vreun concert in Romania. Stim, suna S.F. dar se pare ca nici festivalul, nici concertul nu vor avea loc. One Event se delimiteaza foarte clar de aceasta situatie ingrata, responsabilitatea fiind a celor de la Play Cool.
Pe mine m-a bufnit rasul. Imi cer scuze, mai ales pentru cei cu tricouri negre cu formatie. Dar....parcare, restaurante, hectare peste hectare, decibeli peste decibeli, chiar si un minimall. Preturi de sute de lei. Era undeva departe imaginea rockerului fara bani, care incearca sa intre si el la un concert. Desfasurare nemaivazuta de forte...
Sariti paragraful. Ajungem aici. Probabil au vrut sa o dea de 1 aprilie, dar au tot gandit lista asta, sa vada ce ar putea inflama mai usor entuziasmul rockerului roman. Si cum s-a spart asa frumos balonul asta, propun sa se duca toti tepuitii pe tarlaua respectiva si sa faca baloane de sapun pentru o lume mai buna.
Pe bune, ce-i asta? Parca trebuiau sa anunte cei doi mari grei pe 15, dar i-a luat entuziasmul asa tare ca nu s-au mai tinut si i-au anuntat inainte, ca apoi pana in 15 sa si pice afacerea. Si cine sunt israelienii astia cu nume sugestiv? Ma scuzati, eu nu prea inteleg ideea cu organizatorul din afara si mai ales nu inteleg cum tu, organizator roman, te grabesti sa dai comunicate inainte sa verifici tu insuti ca treaba sta asa cum zici ca sta. Asta e lipsa de profesionalism si foarte mult entuziasm care nu i-a prins cu picioarele pe pamant, ci altundeva.
Intre timp, pe site-ul AC/DC se confirma faptul ca a fost o informatie falsa, iar site-ul evenimentului dispare in ceata, lasand un mesaj sec si scris in graba.
Un alt fel de OPC. Mai eficient, sper.
Plecand de la premisa ca "pe lângă moarte şi taxe, în viaţă mai există încă ceva inevitabil: shopping-ul", ia nastere portalul Shopping Stories.
Un fel de OPC online, s-ar zice, dar de ce totusi sa nu-i lasam pe ei sa-si faca treaba. Si aici vine a doua premisa: "publicitatea negativa dauneaza grav vanzarilor", de altfel si sloganul sub care se prezinta acest portal.
Explicatia mai detaliata intre lipsa de reactie a OPC-ului si efectele imediate pe care le poate avea o astfel de initiativa o gasiti aici:
Eu am deja cateva sesizari pe teava. Voi?

Prin difuzarea şi mediatizarea problemelor pe care le observă în magazine, comunitatea “shopperilor” are posibilitatea cât se poate de reală de a influenţa comportamentul magazinelor vizate şi de a corecta astfel multe aspecte negative care de multe ori sunt trecute cu vederea. Sincer, de câte ori nu aţi observat nereguli în vreun magazin dar nu v-aţi obosit să sunaţi la OPC? Nu e păcat ca alţii să nu fie avertizaţi pentru a nu lua şi ei aceeaşi ţeapă? O sesizare către noi este însă mult mai simplă şi vizibilă imediat.
Eu am deja cateva sesizari pe teava. Voi?
Monday, 13 April 2009
Cum ne ambalam
De ce ambalajele pentru hartie igienica sunt mai groase, mai incalcite si mai tari decat cele pentru dulciuri, de exemplu, care se desfac imediat?
Asa se ierarhizeaza nevoile? Dar repeziciunea cu care trebuie satisfacute?
Asa se ierarhizeaza nevoile? Dar repeziciunea cu care trebuie satisfacute?
Subscribe to:
Posts (Atom)