Fabulous Manu Chao Concert

A fost fabuloooooos! De-a dreptul fabulos! Am vazut ceva concerte pana acum, nume mari, atat in Romania, cat si in afara, dar putine m-au facut sa ma simt ca acest concert Manu Chao de sambata, 16.04.2011, de la Sala Palatului.

Desi imi luasem bilet din a treia zi de cand s-au pus in vanzare, undeva in sector A, bineinteles ca la un concert Manu Chao nu se pune problema de stat jos. Asa ca ne-am pus undeva pe culoarul din dreapta, pe partea lui Madjid, prin randul 1-2 pedestru.

Am asteptat cu multa nerabdare concertul asta... Ce mi-a placut? Ca au transmis atat de multa energia pozitiva pe toata durata concertului, ca au dat totul pe scena, ca au reusit sa comunice atat de bine cu publicul. Dar cred ca totul a fost reciproc, precum intr-o spirala care crestea si tot crestea. Nici nu mai tin minte de cate ori au venit la bis, dar cred ca au fost 4-5. Iar gestul lui Manu, pe care eu l-am numit "heart microphone" si pe care l-a repetat de cateva ori in timpul concertului pana cand se vedea ca-si facuse rana, spune tot. N-as gresi spunand ca publicul de la Sala Palatului i-a ajuns direct la inima.

In rest, despre concert pot sa spun ca in zona mea, inconjurati de multi straini, am dansat si am topait intr-una, motiv pentru care si majoritatea filmarilor mele pastreaza atmosfera momentului. Am dat de vreo doua ori mana cu Madjid si o data cu Manu si m-am minunat inca o data cum patineaza musca pe creierul agentilor de securitate.

Ce a urmat dupa concert a fost cel putin la fel de interesant. Am incercat sa mai ramanem in zona scenei pentru o poza si un autograf, dar am fost cu amabilitate poftiti afara din sala. Asa ca am facut ceea ce n-am mai facut pana acum pentru un alt artist, dupa vreun concert. Am mers la iesire sa-i asteptam pentru poze si autografe. Ne-am informat noi de la "tehnicul" Dorin care este microbuzul cu care trebuie sa plece si ne-am postat cuminti langa usa de iesire, unde incet-incet s-au mai strans vreo 20-25 de oameni.

Asa a inceput epopeea... De fiecare data cand mai iesea cineva incercam sa aflam informatii despre ce e inauntru si cand vor iesi. Am aflat ca Manu se odihneste, apoi ca ar vrea sa se uite la meciul Barcelona - Real Madrid, stiut fiind ca este fan Barca. Unii mai norocosi, care primisera Guest Pass, au reusit sa intre si sa ajunga la ei. Apoi, la un moment dat, duba cu pricina a plecat din loc si a inconjurat Sala Palatului. Si noi fuga-fuga dupa ea. Dar incarcau doar niste instrumente. Asa ca ne-am intors la locul nostru si incet-incet ne-am cernut, pana am ramas un nucleu de vreo 10 fani care au decis sa se lupte cu frigul si sa il astepte cu orice pret. Eu, Mihaela, un alt roman care batuse lumea si statuse in Brazilia vreo doi ani (mai fusese la un concert Manu acolo, dar zicea ca asta l-a depasit), o tipa din Israel care sta in Romania, un domn care este redactor muzical la Radio Romania si un cover band Manu Chao din Bari (Casa Babylon), veniti special pentru concert.

Si asa s-au scurt doua ore si jumatate, in care s-a facut to mai frig, foame si in care am avut fiecare tentative de a pleca acasa. Dar bine am facut ca am ramas, pentru ca intr-un final au inceput sa iasa "musafirii" cu Guest Pass, restul de instrumente si echipemente, precum si baietii din staff. Multumim Ivica din Skopje pentru sticla de vin frantuzesc cu care ne-am incalzit in ultimele minute de asteptare!

Si intr-un final au aparut. Toate orele de asteptare s-au topit in caldura si prietenia si naturaletea pe care o emana Manu. Tin minte ca am schimbat cateva vorbe si apoi, cand faceam poza, ma strangea tare si zambea foarte sincer, dupa cum se vede si mai jos. Apoi i-am cerut autograf pe bilete si ne-a scris "Grazie", crezand ca suntem tot italieni. Ne-a intrebat si cand a aflat ca suntem romani, ne-a cerut biletele si a scris si "Merci". Apoi am facut o poza cu Madjid, care spunea ca in momentul ala era un fel de turnul Babel, se vorbea in cateva limbi simultan, cam ca in piesele lor. Madjid si a sa chitara clasica, sa nu uitam. Apoi am facut poze si cu tobarul David, care ne-au urat un "Merci beaucoup!" sanatos si am plecat intr-un final spre casa, fremantand.

A doua zi dupa concert am fost intr-o energie debordanta. Ca sa nu mai zic ca a prijeluit diverse premiere si reactualizari: prima data cand astept astfel dupa un concert pentru o poza/autograf cu artistul; un nou post pe blog dupa luni de zile; schimbarea pozei de profil pe Facebook dupa cativa ani. :)

Comati

Povestea trupei Comati incepe in 20 ianuarie 2005. (Plecasem de la marea mea pasiune pentru daci, care m-a facut in timp sa aflu cu mult mai mult decat se scria in manualele de istorie, sa strang niste carti rare si iata, imbinand o alta mare pasiune pentru muzica, sa pun bazele unei trupe al carei "teren de joaca" este gradina dacilor).

Si atunci, ca si acum, imi dadeam seama cat de greu reusesti sa aduni niste oameni care sa vibreze pe aceleasi unde, sa traiasca in mod asemanator niste sentimente, astfel incat intr-un final sa iasa acea coeziune muzicala si spirituala. Iata ca in iarna lui 2005 ne adunam in camera mea din Fagaras, printre felii de cozonac si pahare cu vin, alaturi de Sorin, Marcel si Nashu, trei prieteni pe care ii simteam ca ii pot coopta in acest proiect, mai ales pentru ca ii cunosteam ca oameni, nu doar ca muzicieni (si acest lucru va conta mereu intr-o trupa).

Au fost doar cateva intalniri, dar de fiecare data sustinute de o puternica efervescenta creativa si de inspiratia care se "abatea" asupra noastra. Astfel ca in zilele acelea am facut aproximativ 10 piese, inca si mai multe aflandu-se pe arcul dacic, inca in stadiul de proiect, dar gata sa tasneasca in vazduh.

In afara de o piesa de atmosfera, a carei versuri le-am scris eu, toate celelalte se bazeaza ca text pe versurile unor poeti romani contemporani. Muzica este in totalitate facuta de noi. Stilul abordat? Cred ca cel mai bine ne incadram la folk.

Apoi fiecare ne-am imprastiat prin tara. Eu si Sorin am mai incercat, alaturi de alti oameni, sa continuam proiectul Comati in Bucuresti, dar fara succes. Tocmai ce va spuneam adineauri, fiecare simtea ca alta e directia pe care trebuie sa mergem.

Asta pana in primavara lui 2009, cand am inceput sa merg la serile organizate in fiecare joi de Daniel Fat in Nautilus. Mi-a placut atmosfera si am mai trecut pe acolo, ducand si aducand diversi prieteni. Oamenii chiar se simteau bine si se facea 2-3 dimineata fara sa-ti dai seama, mai ales ca Daniel e o gazda care stie foarte bine cum sa faca atmosfera si sa te faca sa te simti putin acasa. Pe langa invitatii din fiecare editie, "open microphone". Asa am ajuns ca impreuna cu Mishu, cu Glazione si cu ceilalti sa ii mai sustinem pe ceilalti cu percutia sau sa facem niste scurte jam sessions.

Mergand pe acest firesc fir, m-am gandit ca si Comati si-ar gasi bine locul acolo. Si uite asa, dupa 4 ani, trupa Comati si-a reluat activitatea si a dat prima cantare in/cu public. Comati insemnand Sorin si cu mine, sustinuti de Mishu la percutie. Gasiti mai jos cateva imagini de la aceasta cantare si aici un articol despre invitatii si atmosfera de atunci.

In asteptarea filmarilor de atunci, va prezentam intre timp piesa Trasnetul geto-dac, cantata de mine si Sorin, precum si una dintre piesele noastre "de rezistenta", Din nou, dacii liberi, inregistrata mai demult de Sorin si Marcel. In urmatoarele luni vrem sa inregistram asa cum trebuie piesele facute pana acum si sa dam drumul paginii de pe MySpace si canalului Comati de pe youtube. Si desigur, speram sa ii adunam si pe ceilalti 2-3 oameni care sa intregeasca sunetul Comati.

Promitem sa va tinem la curent cu viitoarele cantari!

Cum a fost la FITS 2010

Adica la Festivalul International de Teatru de la Sibiu. Zice-se ca si-atins limita maxima, tot ce mai poate aduce sunt niste imbunatatiri de ordin calitativ. Anyway....

Daca acum doi ani am stat o dupa-amiaza si o noapte si am vazut cateva concerte foarte faine in oras si in cetate, inainte sa plec spre TIFF, de data asta am stat un weekend intreg, de vineri pana duminica. Bilete la piesele de teatru pe care as fi vrut sa le vad se epuizasera cam de multisor, asa ca din program a ramas doar partea artistilor de strada, dar care sincer ma incanta oricand si oriunde. Ma intreb oare daca au existat doua festivaluri paralele, unul mai "cult", cel din teatre, si unul mai "popular", cel din strazi si piete.

In caz ca e corecta impartirea, atunci noi am facut parte din cel de-al doilea. Ne-am adunat treptat unii dinspre Bucuresti, unii asteptand la Sibiu, sa refacem trupa si sa bucuram trecatorii cu ale noastre cantari, ca in vremurile bune din Sighisoara si Sinaia. Si a fost chiar placut, ne-am simtit bine, noi intre noi, noi si cei care se opreau sa ne asculte, sa ne faca vreo poza, sa ne aplaude sau chiar sa ne multumeasca.

Legat de povestea cu cantatul, am avut niste experiente simpatice, dar care mi-au reamintit cum sunt sibienii. La un moment dat, cand ne pregateam pentru o cantare, doi politisti comunitari ne-au spus foarte amabil ca este nevoie de autorizatie pentru asemenea activitati. Si am inceput sa cutreieram institutiile publice care erau mai toate inchise atunci. Pornind de la Info Point la Primarie, de acolo la Politia Centrului Istoric. Am intalnit niste oameni deosebiti aici, cred ca au stat vreun sfert de ora cu noi incercand sa ne ajute cu tot ce au putut. Au intrebat, au dat telefoane, pana la urma mai in gluma, mai in serios au zis ca putem canta la ei in fata daca nu se rezolva. Cu politistii astia, cu gardienii pe la care am tot cerut un sfat am ajuns sa ne intalnim prin centru si sa ne salutam de fiecare data (a se intelege respectul reciproc; ba chiar unul mi-a urat "pofta buna" cand m-a vazut intr-o zi mancand pe centru).

Am ajuns apoi si la directorul festivalului, incercand un ajutor de acolo. Si asa am nimerit la lansarea de carte si vin a lui Mircea Dinescu. Cat stateam noi pe acolo asteptand sa se termine, am scos instrumentele si ne jucam, cu chef de cantare. Si atunci ne-au prins si domnii de la Catavencu in fotografia de mai jos, pe care au publicat-o fara ca macar sa ne ceara vreun consimtamant. Rusinica!


Sa mai zic de o chelnerita de la o terasa, care neavand in meniu ceea ce vroiam, ne-a trimis la colegii de langa si ne-a spus chiar si ce oferta aveau? Pai unde vezi asa ceva in Bucuresti?

L-am cunoscut pe Profesor, m-am reintalnit cu prieteni din State, pe care nu-i mai vazusem de cativa ani, am petrecut cateva zile foarte faine in fosta capitala culturala europeana, in care mai mereu se intampla cate ceva. Bravo lor!

Bob Dylan in Romania

Bob Dylan va sustine in data de 2 iunie un concert la Bucuresti, conform anuntului facut de website-ul oficial al artistului. Detaliile referitoare la concert urmeaza a fi comunicate in curand.

Turneul din vara va mai cuprinde locatii din Bulgaria, Macedonia, Serbia, Croatia, Slovacia, Slovenia, Austria si Cehia.

Nascut Robert Allen Zimmerman in 1941 in Duluth, Minnesota, isi ia numele de scena Bob Dylan, dupa scriitorul si poetul Dylan Thomas. Bob Dylan este unul apreciat ca fiind unul dintre cei mai buni muzicieni si textieri din toate timpurile, fiind in acelasi timp o figura emblematica a miscarilor impotriva razboiului si pentru drepturile civile. Ramane, in acelasi timp, una dintre cele mai influente personalitati ale secolului XX, atat din punct de vedere muzical, cat si cultural.

Revista Rolling Stone l-a plasat in 2004 pe locul 2 in topul celor mai mari artisti din toate timpurile, Dylan fiind inclus si in Rock and Roll Hall of Fame si Songwriters Hall of Fame. A castigat numeroase premii Grammy, Oscar si Golden Globe. La aproape 70 de ani, reuseste sa intre din nou in topuri cu cel mai recent album - Modern Times (2006).

Multe dintre piesele sale sunt adevarate capodopere si au devenit imnuri pentru generatii intregi. Probabil pe primul loc, pentru mine, ramane inca Blowing in the wind. Forever young, Like a rolling stone, Knockin' at heaven's door, The times they are a changin ar fi alte cateva piese peste care nu poti trece fara macar a le aminti. Continuati voi lista...

Bob Dylan este si va ramane mereu unul din acei mari.

Enter vs. Escape Party

Dear friends,

It's no news that we spend too much time in front of the computer. So we decided to let you escape and “go offline”, but still leaving you the chance to show us your skills and express your passions.

So everyone coming to the party, please wear a white t-shirt – the blank document where others will “work”. We will provide you with markers so that you can write, draw, tag or comment on the others’ t-shirts. Try a "BUZZ!!!" or a "Add friend request" right on the spot.

We look forward to seeing you there.

Where: Cafeneaua de presa, P-ta. Presei Libere Nr.1, Parter (Casa Presei)
When: 21st November 2009, 10pm
Login password: 10 RON


P.S. Your RSVP here.

(intrebare-n continuare)

Citind postul meu anterior despre concertul Madonnei la Bucuresti, fostul coleg Radu imi pune cateva intrebari:

Intreb doar daca esti de parere ca, spre exemplu, cetateanul parizian, platitor de taxe si impozite, ar trebui ...despagubit cand centrul orasului e inchis circulatiei la...Turul Frantei, sa zicem...? Problema e cu genul de eveniment, cu consecintele lui, cu oamenii din tara asta, cu organizatorii sau cu artistul?

Raspunsurile in randurile care urmeaza:

Despagubirea, dupa cum cred ca ti-ai dat seama, este o solutie ipotetica, sincer n-o vad pusa in practica prea curand. Dar da, daca as locui in alta tara si s-ar intampla la fel, as avea aceeasi pretentie din partea autoritatilor. Cred ca stii si fara sa-ti spun eu ca au mult mai multa grija "in afara" de confortul cetateanului decat se intampla aici. Asta e...

Ca sa iau in ordine inversa "problemele":

-artistul: poate sa fie Madonna, Iron Maiden sau Guta, chiar nu asta ma intereseaza. Nu are nicio legatura daca am vreo afinitate cu respectivul....

- organizatorii: m-am bucurat foarte tare ca de cativa ani am intrat si noi pe lista de concerte a unor artisti mari (fie ei si trecuti de glorie). Dar uneori se dovedeste o palarie prea mare! Vrei sa o primesti pe Madonna la tine in casa, ca iti face o mare onoare (dupa cum chiar ei s-au exprimat) sa-ti treaca pragul, dar nu prea ai unde, ca e cam deranj peste tot. Ok, n-avem inca o mare arena pentru asa ceva, pune concertul intr-un spatiu mai mic, macar cei care merg acolo sa se simta bine. Iti asumi faptul ca iei mai putini bani, da. Dar faci un lucru ca lumea. Am vazut concerte bine organizate si la noi, si afara, crede-ma.

-oamenii din tara asta: s-au obisnuit sa inghita cam prea multe (si nu ma refer doar la praf). Asa ca autoritati si/sau organizatori s-au obisnuit sa ii trateze de multe ori asemenea. Toti sunt in ONG-uri eco acum, e un fel de moda, dar s-a ridicat cineva sa spuna ca parcul ala e facut praf dupa un altfel de concert??
Stii cum e, cand dai paine si circ la 70 000 de oameni, ce mai conteaza un parc calcat in picioare. Oricum la capitolul verdeata Bucurestiul o duce bine si parcul asta poate intra la victime colaterale, nu?
Pacat ca unii au ramas la mentalitatea de "festivalul berii" pentru orice concert in parc.

- da, consecintele evenimentului sunt una din marile probleme, prin modul cum e gandit si organizat. Cum spuneam, pana vom avea unde sa organizam mari concerte si festivaluri, sa ne multumim cu ce avem, astfel incat sa nu dam de fiecare data peste cap comunitatea locala. Mai multa calitate si mai putina cantitate, pana ne tine sa ne ocupam de amandoua.

- tipul evenimentului: doar in masura consecintelor pe care le genereaza. Trotuare rase si odata cu ele si statiile aferente, garduri de beton si multe sarme lasate pe marginea drumului cu anii sau extra-decibeli pe stomacul gol intra tot in pastila zilnica de discomfort cotidian.

Madonna pe la noi

Se stie, concert Madonna in Parcul Izvor din Bucuresti, 26 august 2009.

Daca Michael nu mai e, sa vina Madonna, care este. Regina muzicii pop, cum ar veni.

Azi am vazut agitatie printre cei cu cascheta si uniforma, de nu-i adevarat! N-am mai prins atata picior de politist pe kilometru patrat la niciun concert, festival sau meci. Zici ca iesisera toti, cu cea mai buna uniforma (daca or avea mai multe) si cu masinile frumos stralucitoare sa o impresioneze pe diva. Cred ca daca te deplasai altundeva in oras, sofer ori pieton fiind, nu se gasea nici un caschetar d-asta sa te traga de urechi. Mai sa fie!

Si bineinteles ca au blocat toata circulatia in zona. Dar nebunia incepea inca de la Unirea. Si deviasera toate autobuzele de a trebuit sa fac frumusete de ocol, care s-a potrivit de minune cu foamea si caldura care ma insoteau. Garduri, jandarmi, politisti, BGSi...

Intreb si eu ca cetateanul: de ce trebuie eu, om cumsecade, platitor de taxe si impozite, sa trag ponoase in urma fiecarei manifestari culturale de genul asta? Sa se devieze circulatia ca sa ocolesc te miri pe unde (ca de fiecare data e pe altundeva), sa inchida un parc unde ma duceam aproape in fiecare zi sa ma misc ca sa il umple de tiruri, schele, scaune, eco-toalete si mai ales o gramada de garduri (si nu-mi ziceti ca se face si in alte locuri ca nu il face cu nimic mai ok) sau eventual sa-mi turuie motoarele timp de vreo saptamana, zi de zi, cu incapatanarea de a-mi multiplica de n ori decibelii in casa, cand se gasesc sa organizeze si raliuri in mijlocul orasului.

Ies eu cu ceva castigat din asta? Ma dezpagubeste cineva? Inteleg ca poate pentru un comerciant e chiar ok. Inteleg ca atunci cand iti pun mash-uri pe bloc te platesc macar pentru asta. Dar eu pentru ce trebuie sa le suport? Puneti-le, dragi tovarasi, undeva unde sa nu mai deranjati atatia zeci de mii de oameni cand va vine sa va spargeti in evenimente.

Poftim? Nu, nu sunt nervos. Acum bazaie elicoptrele pe cerul alaturat, incercand probabil sa surprinda atmosfera creata de venirea divei. Si eventual cate o salvare goneste pe bulevardul slab populat de blocat ce e.

Romeo si Julieta. Musical.

Asta seara, ora 19, la Teatrul National de Opereta "Ion Dacian", va avea loc avanpremiera musical-ului "Romeo si Julieta". Intrare libera.


Musicalul creat de Gerard Presgurvic, dupa piesa lui Shakespeare, a avut premiera pe 19 ianuarie 2001, la Paris. Dupa ce a batut toate recordurile in Franta (cu 2 milioane spectatori, intr-un singur an, numeroase discuri de platina, aur si diamant, vanzari record de albume si DVD-uri, peste 6 milioane de copii, hituri ce au stat Nr. 1 in topuri 32 de saptamani consecutive, precum si Premiul pentru Cel mai bine vandut album al anului), musicalul a fost montat in Canada, Antwerp, Londra, Amsterdam, Budapesta, Szeged, Moscova, Viena, Seul Taipei si Monterrey (Mexic). In lume, pana la acest moment musicalul a fost vazut de peste 5 milioane de spectatori, cu un record de vanzari de albume de peste 7 milioane de copii.

Romeo si Julieta este primul musical rock prezentat de catre o institutie profesionista de teatru muzical. Spectacolul este o premiera din mai multe puncte de vedere fiind, totodata si prima montare a acestui musical in Romania, Bucurestiul inscriindu-se astfel pe harta numeroaselor tari unde a repurtat un imens succes la public.

Mai multe detalii aici.

High voltage? No more!

Informatiile care au inceput sa se vehiculeze de aseara despre Bucharest Rock Arena zic urmatoarele (si aici imi permit sa citez metropotamul):

Organizatorii din Israel ai evenimentului, Play Cool, au anuntat printr-un comunicat neclar ca festivalul va fi amanat, fara alte detalii. Am vorbit cu partenerii lor din Romania, One Event, responsabili doar de bookingul artistilor romani. Cristian Busuioc ne-a spus ca cei de la Play Cool au telefoanele inchise de azi dimineata si nu pot da vreo explicatie.
One Event nu vazusera contractul, asa ca azi au vrut sa verifice si au contactat managementul AC/DC care ... nu stia de vreun concert in Romania. Stim, suna S.F. dar se pare ca nici festivalul, nici concertul nu vor avea loc. One Event se delimiteaza foarte clar de aceasta situatie ingrata, responsabilitatea fiind a celor de la Play Cool.

Pe mine m-a bufnit rasul. Imi cer scuze, mai ales pentru cei cu tricouri negre cu formatie. Dar....parcare, restaurante, hectare peste hectare, decibeli peste decibeli, chiar si un minimall. Preturi de sute de lei. Era undeva departe imaginea rockerului fara bani, care incearca sa intre si el la un concert. Desfasurare nemaivazuta de forte...

Sariti paragraful. Ajungem aici. Probabil au vrut sa o dea de 1 aprilie, dar au tot gandit lista asta, sa vada ce ar putea inflama mai usor entuziasmul rockerului roman. Si cum s-a spart asa frumos balonul asta, propun sa se duca toti tepuitii pe tarlaua respectiva si sa faca baloane de sapun pentru o lume mai buna.

Pe bune, ce-i asta? Parca trebuiau sa anunte cei doi mari grei pe 15, dar i-a luat entuziasmul asa tare ca nu s-au mai tinut si i-au anuntat inainte, ca apoi pana in 15 sa si pice afacerea. Si cine sunt israelienii astia cu nume sugestiv? Ma scuzati, eu nu prea inteleg ideea cu organizatorul din afara si mai ales nu inteleg cum tu, organizator roman, te grabesti sa dai comunicate inainte sa verifici tu insuti ca treaba sta asa cum zici ca sta. Asta e lipsa de profesionalism si foarte mult entuziasm care nu i-a prins cu picioarele pe pamant, ci altundeva.

Intre timp, pe site-ul AC/DC se confirma faptul ca a fost o informatie falsa, iar site-ul evenimentului dispare in ceata, lasand un mesaj sec si scris in graba.

Obama la Jay Leno

Ieri seara a avut loc prima aparitie a unui presedinte american in exercitiu in emisiunea "The Tonight Show with Jay Leno".

Kenny G in Romania

Celebrul saxofonist Kenny G va concerta pe 30 aprilie la Sala Palatului.


Kenny G a intrat in Cartea Recordurilor pentru cea mai lunga nota muzicala cantata la saxofon (45 minute si 12 secunde) si este detinator al premiului Grammy (1994) la sectiunea Cea mai buna compozitie instrumentala a celebrei piese Forever in Love (aici la clarinet, daca bag bine de seama).



Mai multe despre Kenny G gasiti pe net, dar inchei cu un banc genial. Zice asa:

Kenny G este in liftul unui foarte modern hotel. In lift se aude muzak. Kenny G ajunge la parter, iese din lift, scutura din cap si spune vizibil afectat: Ce muzica indracita!

sursa foto

Cum a fost la Havana Lounge

Live from Buena Vista: The Havana Lounge.

7 februarie 2009, la Sala Palatului.

Nu o cronica tehnica, ci cateva crampeie de stari, sustinute audio-vizual.


Un pianist, un contrabasist (contrabas electric, interesant!), doua chitari, trei omuleti jucausi si simpatici la percutie, doi trompetisti si trei voci: "bunicutii" Julio Alberto Fernandez si Teresa Garcia Caturla, alaturi de mai "tanara" Maria Viktoria Gonzales.

Impreuna inseamna muzica cu iz de havane si multa voie buna. O adevarata lectie de joie de vivre care iti aduce aminte sa te bucuri de fiecare zi, sa te bucuri de lucrurile mici. Ceea ce scapam din vedere adeseori. Si mai ales sa te bucuri prin muzica, un creuzet in care se amesteca toate ale vietii, dar rezultatul curge mereu lin, fie ca are gust dulce sau amar.

Nici in patria lui Fidel, de unde vin ei, lucrurile nu stau tocmai roz (incearca sa predomine rosul), dar la fel ca in orice timp si in orice loc, muzica a reprezentat supapa si inspiratia necesara pentru a respira inainte.

Revenind la concert...Mi-au placut foarte tare bunicutii! Julio imbracat all white si cu un aer foarte distins. Iar Teresa e geniala. Are o energie deboradanta la varsta ei, ii lasa mult in urma pe tinerei. A coborat de cateva ori in sala, a flirtat cu cei din primele randuri, i-a ironizat usor din priviri de pe cei de la firma de paza, totul culminand cu "joaca mingea", de fapt un shekere cu care a facut un pase-pase cu publicul, mai intai de pe scena, apoi coborand si facand o tura prin sala. Cand s-au plictisit de pase, i-a luat la un trenulet si in aplauzele si entuziasmul general, au incheiat cursa pe scena.

Cubanezii au stiut sa faca atmosfera si nu ne-au lasat sa stam prea mult jos, asa ca mare parte din concert am dansat si noi pe culoar in ritmuri de salsa, rumba sau cha-cha-cha, iar distanta de 6 randuri pana la scena a devenit insesizabila. Sectorul nostru a fost activ, cu Josh&co. mereu in picioare, chiuind si dansand.

Nu prea mai are rost sa spun ca din punct de vedere muzical au sunat foarte bine, fiecare instrument avand momentul lui in lumina reflectoarelor, cei doi chitaristi performand si un dialog muzical vesel-trist. Ah, sa nu uit improvizatiile din Pantera Roz sau Kalinka la chitara spaniola.

Foarte placut impresionati de intalnirile anterioare cu publicul din Romania, cubanezii au decis ca la aceasta a treia venire sa comunice exclusiv in spaniola (o fi auzit ei ca merge bine treaba cu telenovelele pe aici) si cred ca dialogul a decurs bine, desi la unele glume si fineturi de limbaj cunoscatorii au fost cu siguranta avantajati.

La bis s-a interpretat celebra Guantanamera, in aplauze frenetice, iar cubanezii n-au parut sa se grabeasca a parasi scena, vazandu-se treaba ca s-au simtit bine la Bucuresti si rasplatind la randul lor publicul cu aplauze.

Acum va las niste imagini si filmulete care probabil spun mai multe decat cuvintele mele. Enjoy!
























Toate imaginile © 2009 Razvan Rosculet. Toate drepturile rezervate.

Madonna in Romania

Din seria Hot pe lista concertelor de care are parte Romania anul acesta, Madonna va poposi pe la noi in the midnight hour. Nu se stie inca data, nici locul, dar Madonna a adaugat la locatiile deja cunoscute ale turneului "Sticky&Sweet Tour" si Bulgaria, Serbia, Romania, Ungaria si Rusia.


Daca vrei sa renunti la surprize si sa afli playlist-ul sau mai multe informatii de culisele turneului ce va promova albumul Hard Candy:

Posibil stadionul Cotroceni sau cel din Timisoara, ca locatii preferate in ultimul timp pentru desfasurarea divelor si/sau a catorva mii de spectactori.

Mai multe detalii si aici.

The Killers in Romania

Da!!!

In 1 iulie, "Ziua Zero" de la B'ESTFEST, una din cele mai in voga trupe ale momentului - THE KILLERS - va concerta in Romania.

Bilete pentru "Ziua Zero" se pot cumpara de azi - 22 ianuarie - pe myticket.ro si din 27 ianuarie si de la Diverta.

Ne vedem acolo! :-)

Prabusirea Casei Usher

Aseara, 20 ianuarie 2009, a fost reprezentatia finala: "Prabusirea Casei Usher".

Doua proiectii de filme facute in 1928 si bazate pe cartea scrisa de Edgar Allan Poe. Primul in regia lui Webber si Watson Jr., al doilea in regia lui Epstein, avandul atunci asistent pe faimosul, mai tarziu, Luis Bunuel. Film alb-negru, mut - desigur. Dar in anii cand se facea trecerea spre filmul sonor. Foarte interesant ce filme se puteau face, cu mijloacele pe care le aveau la dispozitie si ce viziune puteau avea. Probabil tocmai de aceea erau mult mai metaforice, alegorice...

Foarte bine au adus muzica pentru aceste filme - si cred in continuare ca nu e deloc usor sa faci muzica de film - trupa Einuiea (Calin Torsan - flaut drept sopran & tenor, clarinet, Silviu Fologea - chitara, psalterium, Juan-Carlos Negretti - darbuka, cinel, percutii) si invitatii lor, chitaristul Claudiu Lobont si chitarista Olivia Iancu. Alaturi de ei, actrita Crenguta Hariton de la Teatrul Nottara a recitat in alternanta muzicii versuri de Baudelaire. Baudelaire fiind cel care l-a tradus si popularizat pe Edgar Allan Poe in Franta.

Originala "uvertura". Si placuta. In ciclul TeaM: teatru si muzica in echipa.


P.S. Piesa a avut loc chiar in timpul investiturii lui Obama, pe care sincer mi-as fi dorit sa o urmaresc. Ne-a facut sa zambim unul dintre vorbitori, spuna ca am putea traduce transferul de putere din State si ca o prabusire a Casei...Busher :-)

Ultimii rapsozi

Inca mai simt fiorii...


[povesti si retrairi doar fata in fata]

Oxygene

16.11.2008



Jean Michel Jarre. "Qxygene" live la Sala Polivalenta, 10 noiembrie 2008.






Muzica de sfere celeste gemand.


Orgasm mentalo-muzical.


Coruri si clopote de imense catedrale stelare.


Muzica de zburat printre stele. Stelele.


Muzica din inima Pamantului. Nostru. Geea.



Desi mi-era rau in seara aia si am stat cu oarecare greutate, muzica acestui Jean Michel m-a linistit. Sigur, sigur... nu ma gandeam ca am sa-l vad live in anii de demult cand l-am ascultat prima data. Si cand am aflat ca o sa-l vad, m-a mirat foarte tare locatia. El, omul piramidelor si al Orasului Interzis, ma gandeam ca macar de o Casa Poporului va beneficia. Si doar la exterior. Deja vedeam tot Bulevardul Unirii Blocat si o scena mare in Piata Constitutiei. Dar cred ca o sa se gandeasca la asta pentru viitorul concert.






Pai da, a promis ca va reveni. Cu ceva mai mare si in aer liber, asa cum ii sade bine (electronului). Si am simtit aceasta promisiune ca fiind foarte sincera, mult mai sincera decat altele de acest fel. Dupa 2 bis-uri in care il vedeam cumva coplesit de reactia publicului, entuziasmat si multumit precum un copil pentru ca poezia sa pentru serbare placuse tuturor. Usor uimit de reactia acestui Bucuresti, capitala Romaniei, tara care - dupa spusele sale - a trimis unul din cele mai puternice semnale, reactionand foarte bine dupa lansarea albumului "Qxygene". Nici nu stiam ca avem electro-n vine intr-atat.





De cand a intrat "in scena", printre public, tot discursul sau foarte firesc de la inceput (fara sa-l simti ca ar fi vreo mare vedeta, vorbindu-ti cu respect si sinceritate, ca si cand te-ai fi aflat la o bere, intr-un bar), cat si prestatia excelenta de apoi - consumul de energie si de bucurie de pe scena si profesionalism cat cuprinde- m-au facut sa-l indragesc pe acest om. Si cand te prezinti astfel, garantat ai oamenii nu in fata ta, ci langa tine. Iar asta s-a vazut si s-a simtit la final, cei care au fost acolo pot confirma.


Filmulete gasiti aici, aici, aici, aici, aici, aici si aici.



Backup info:

Cu ocazia aniversarii a 30 ani de la lansarea albumului «Oxygene », Jean-Michel Jarre a interpretat intreaga capodopera, cu ajutorul a trei muzicieni si folosind «stravechile » instrumente originale: mai mult de 50 sintetizatoare analog legendare. Cum spunea, niste vechi doamne de care trebuie sa te apropii cu delicatete.

«Oxygene » a fost considerat de critici o capodopera atemporala, iar coperta vizionara a albumului atragea atentia asupra problemelor globale de mediu, cu mult timp inainte ca mediul sa devina o problema mainstream. Astazi Jean Michel Jarre este un eco-militant activ, ambasador UNESCO si unde mai pui ca un asteroidul 4422 Jarre a fost botezat astfel in onoarea lui.

Unora le place jazz-ul

25.10.2008

A doua seara la Masters of Jazz Festival. Monty Alexander Trio si Count Basie Orchestra. De cand am vazut lista invitatiilor, acum 2-3 luni, mi-am dorit sa-i vad in special pe Count Basie...probabil ca imi ocupasera prea mult din lista de Winamp :)



[O idee nastrusnica ce s-a nascut in 3 minute si a sucombat in 3 zile pe baze logistice, si anume sa ii vad live pe Queen - my all time favourite band - undeva la Belgrad, Budapesta, Viena sau Praga. Pentru ca totusi sunt Queen si canta Queen, pentru doi muzicieni extraordinari: Brian May si Roger Taylor, pentru ca Freddie ne-ar fi insotit cu ghidusiile lui de acolo de sus, pentru ca speram ca Rodgers - care e dintr-un alt film - sa fie mai ragusit ca de obicei si sa cante mai incet. Pentru ca era un vis din copilarie. Dar o sa-i vedem, fara indoiala.]



Revenind...Cu toate nebunia din ultimele zile am lasat de o parte concertul de jazz, iar joi bineinteles ca nu se mai gaseau bilete pe nicaieri. Nici online, nici offline. Eh, cu toate astea aseara am gasit bilete cu o jumatate de ora inainte de concert. Iar in fata Salii Palatului erau inca destui intreprinzatori care vorbeau bine afacereza (ii stiti, "baietii destepti" care sunt nelipsiti de la astfel de sindrofii si care se ocupa de "plasamente"). Deci se putea intra. Iar sala nu a fost ocupata mai mult de trei sferturi pe toata durata concertului. Atunci, de unde nebunia "sold out"?



Inauntru, lume putina, dar aleasa pe spranceana :) La o prima ochiada i-am zarit pe Andries, Chirila, Turcescu, Mircea Toma...Plus multi amici, fosti colegi de serviciu, fosti colegi de facultate si alti oameni pe care ii vezi o data pe anotimp, n0roc cu cate un ceai dansant precum acesta.



Din randul 5 via randul 3 s-a vazut numai bine. Prima parte, Monty Alexander Trio. Excelent! Oamenii astia trei mi-au dat atat de multa liniste si energie pozitiva, cum rar mi-a fost dat sa simt. Spuneam "Fabulos!" dupa fiecare piesa si de trei ori in timpul oricarei improvizatii. Pentru ca asta a fost mainly (Printre altele, un "No woman, no cry" superb). Niste oameni care stiu tone de muzica si care se inteleg doar din zambete si din priviri...foarte jucause. Bucuria si placerea cu care canta sunt de-a dreptul molipsitoare, incat am zis daca astia traiesc mult, cu siguranta asta e cauza. Jos palaria pentru Monty Alexander - pian, Hassan Shakur - contrabas, George Fludas - tobe. Cateva randuri pentru atat de mult.



Pauza si apoi The World Famous Count Basie Orchestra. Nu stiu daca efectul celor dinainte era inca prea puternic, nici daca era vorba ca acum aveam de-a face cu o orchestra de 20 de oameni, care abordau un stil mai putin funky, dar nu a fost ceea ce ma asteptam. Lumina era mai puternica, iar ei pareau obositi si plictisiti. Vreo doi mestecau guma (culmea, unul era suflator!), un saxofonist mai ca a adormit pe scaun (sa zic ca nu suntem siguri aici, poate fi de fapt doar temperatul sau flegmatic), iar de ce bietului chitarist i-au pus un microfon ca la Cenaclul Flacara, la o electro-acustica a carei cutie de rezonanta nu exceleaza in dimensiuni, n-am prea inteles. Doar pianistul parea ca se simte foarte in largul lui si facea niste figuri simpatice dupa fiecare piesa.



In rest, profesionisti, no comment, tehnic au facut foarte bine ceea ce fac de zeci de ani. Si-au suflat plamanii pe scena, solo-uri foarte bune de contrabas, dar ca energie si ca stare transmisa n-au fost acolo. Doar la bis parca s-au mai relaxat si au inceput sa lase improvizatiile in voie, au mai schimbat instrumentele intre ei si totul s-a mai incalzit. Inclusiv unul dintre trompetisti, pe cuvant mi-era frica ca o sa plesneasca acolo. Se descheiase la cravata, camasa si se inrosise tot, dar isi lua elan de o juma de metru si sufla in continuare.


Per ansamblu, prea placuta cantare.



p.s. multimedia stuff on the way

p.s.2 post rescris de la capat din cauza unor probleme tehnice, cu scuzele de rigoare daca nu si-a pastrat savoarea celui initial

Noaptea Institutelor Culturale

Dupa Noaptea Muzeelor si Noaptea Galeriilor...

...intr-o noapte calda de vara, la Bucuresti ne racorim cu stropi de cultura. Si numai "delicatese" peste tot.

Un program complet cu activitatile tututor Institutelor participante gasiti aici. Iar pentru ca au sarit Institutul Italian, unde vor fi niste piese de teatru si filme pe care le-am vazut si pe care le recomand cu toata caldura, iata un link catre programul lor.

Haideti sa haidem!

Freedom Fest

Spune ce simti. Simte ce spui.


Ne vedem la o zdranga-zdranga organizata?

Promo aici.