Erasmus Band

...and guests:

Comati

Povestea trupei Comati incepe in 20 ianuarie 2005. (Plecasem de la marea mea pasiune pentru daci, care m-a facut in timp sa aflu cu mult mai mult decat se scria in manualele de istorie, sa strang niste carti rare si iata, imbinand o alta mare pasiune pentru muzica, sa pun bazele unei trupe al carei "teren de joaca" este gradina dacilor).

Si atunci, ca si acum, imi dadeam seama cat de greu reusesti sa aduni niste oameni care sa vibreze pe aceleasi unde, sa traiasca in mod asemanator niste sentimente, astfel incat intr-un final sa iasa acea coeziune muzicala si spirituala. Iata ca in iarna lui 2005 ne adunam in camera mea din Fagaras, printre felii de cozonac si pahare cu vin, alaturi de Sorin, Marcel si Nashu, trei prieteni pe care ii simteam ca ii pot coopta in acest proiect, mai ales pentru ca ii cunosteam ca oameni, nu doar ca muzicieni (si acest lucru va conta mereu intr-o trupa).

Au fost doar cateva intalniri, dar de fiecare data sustinute de o puternica efervescenta creativa si de inspiratia care se "abatea" asupra noastra. Astfel ca in zilele acelea am facut aproximativ 10 piese, inca si mai multe aflandu-se pe arcul dacic, inca in stadiul de proiect, dar gata sa tasneasca in vazduh.

In afara de o piesa de atmosfera, a carei versuri le-am scris eu, toate celelalte se bazeaza ca text pe versurile unor poeti romani contemporani. Muzica este in totalitate facuta de noi. Stilul abordat? Cred ca cel mai bine ne incadram la folk.

Apoi fiecare ne-am imprastiat prin tara. Eu si Sorin am mai incercat, alaturi de alti oameni, sa continuam proiectul Comati in Bucuresti, dar fara succes. Tocmai ce va spuneam adineauri, fiecare simtea ca alta e directia pe care trebuie sa mergem.

Asta pana in primavara lui 2009, cand am inceput sa merg la serile organizate in fiecare joi de Daniel Fat in Nautilus. Mi-a placut atmosfera si am mai trecut pe acolo, ducand si aducand diversi prieteni. Oamenii chiar se simteau bine si se facea 2-3 dimineata fara sa-ti dai seama, mai ales ca Daniel e o gazda care stie foarte bine cum sa faca atmosfera si sa te faca sa te simti putin acasa. Pe langa invitatii din fiecare editie, "open microphone". Asa am ajuns ca impreuna cu Mishu, cu Glazione si cu ceilalti sa ii mai sustinem pe ceilalti cu percutia sau sa facem niste scurte jam sessions.

Mergand pe acest firesc fir, m-am gandit ca si Comati si-ar gasi bine locul acolo. Si uite asa, dupa 4 ani, trupa Comati si-a reluat activitatea si a dat prima cantare in/cu public. Comati insemnand Sorin si cu mine, sustinuti de Mishu la percutie. Gasiti mai jos cateva imagini de la aceasta cantare si aici un articol despre invitatii si atmosfera de atunci.

In asteptarea filmarilor de atunci, va prezentam intre timp piesa Trasnetul geto-dac, cantata de mine si Sorin, precum si una dintre piesele noastre "de rezistenta", Din nou, dacii liberi, inregistrata mai demult de Sorin si Marcel. In urmatoarele luni vrem sa inregistram asa cum trebuie piesele facute pana acum si sa dam drumul paginii de pe MySpace si canalului Comati de pe youtube. Si desigur, speram sa ii adunam si pe ceilalti 2-3 oameni care sa intregeasca sunetul Comati.

Promitem sa va tinem la curent cu viitoarele cantari!

Cum a fost la FITS 2010

Adica la Festivalul International de Teatru de la Sibiu. Zice-se ca si-atins limita maxima, tot ce mai poate aduce sunt niste imbunatatiri de ordin calitativ. Anyway....

Daca acum doi ani am stat o dupa-amiaza si o noapte si am vazut cateva concerte foarte faine in oras si in cetate, inainte sa plec spre TIFF, de data asta am stat un weekend intreg, de vineri pana duminica. Bilete la piesele de teatru pe care as fi vrut sa le vad se epuizasera cam de multisor, asa ca din program a ramas doar partea artistilor de strada, dar care sincer ma incanta oricand si oriunde. Ma intreb oare daca au existat doua festivaluri paralele, unul mai "cult", cel din teatre, si unul mai "popular", cel din strazi si piete.

In caz ca e corecta impartirea, atunci noi am facut parte din cel de-al doilea. Ne-am adunat treptat unii dinspre Bucuresti, unii asteptand la Sibiu, sa refacem trupa si sa bucuram trecatorii cu ale noastre cantari, ca in vremurile bune din Sighisoara si Sinaia. Si a fost chiar placut, ne-am simtit bine, noi intre noi, noi si cei care se opreau sa ne asculte, sa ne faca vreo poza, sa ne aplaude sau chiar sa ne multumeasca.

Legat de povestea cu cantatul, am avut niste experiente simpatice, dar care mi-au reamintit cum sunt sibienii. La un moment dat, cand ne pregateam pentru o cantare, doi politisti comunitari ne-au spus foarte amabil ca este nevoie de autorizatie pentru asemenea activitati. Si am inceput sa cutreieram institutiile publice care erau mai toate inchise atunci. Pornind de la Info Point la Primarie, de acolo la Politia Centrului Istoric. Am intalnit niste oameni deosebiti aici, cred ca au stat vreun sfert de ora cu noi incercand sa ne ajute cu tot ce au putut. Au intrebat, au dat telefoane, pana la urma mai in gluma, mai in serios au zis ca putem canta la ei in fata daca nu se rezolva. Cu politistii astia, cu gardienii pe la care am tot cerut un sfat am ajuns sa ne intalnim prin centru si sa ne salutam de fiecare data (a se intelege respectul reciproc; ba chiar unul mi-a urat "pofta buna" cand m-a vazut intr-o zi mancand pe centru).

Am ajuns apoi si la directorul festivalului, incercand un ajutor de acolo. Si asa am nimerit la lansarea de carte si vin a lui Mircea Dinescu. Cat stateam noi pe acolo asteptand sa se termine, am scos instrumentele si ne jucam, cu chef de cantare. Si atunci ne-au prins si domnii de la Catavencu in fotografia de mai jos, pe care au publicat-o fara ca macar sa ne ceara vreun consimtamant. Rusinica!


Sa mai zic de o chelnerita de la o terasa, care neavand in meniu ceea ce vroiam, ne-a trimis la colegii de langa si ne-a spus chiar si ce oferta aveau? Pai unde vezi asa ceva in Bucuresti?

L-am cunoscut pe Profesor, m-am reintalnit cu prieteni din State, pe care nu-i mai vazusem de cativa ani, am petrecut cateva zile foarte faine in fosta capitala culturala europeana, in care mai mereu se intampla cate ceva. Bravo lor!

All you need is love

Iata ce scriam acum trei ani, in aprilie 2007, dupa ce aparuse pe ecrane filmul Parfumul si inainte sa ia amploare si la noi nebunia filmelor 3D. Dar mai avem cateva simturi care-si asteapta si ele randul pe locul din fata al marilor realizari tehnologice din cinematografie.

„Au ecranizat Parfumul!”

Prima reacţie a fost: Capodoperă sau blasfemie! Una din două. Mi-a plăcut prea tare, de acum mulţi ani de când i-am închis coperta, mi-a rămas o carte dragă şi pe care o recomand oricând. Să vedem ce au făcut din ea...

Deja mă rodea curiozitatea. Fremătam. Aha! Cică germanii „au comis-o”. Suskind elveţian, hai că parcă înţeleg. Dar ce-i cu subtitlul? „Povestea unei crime”? Păi dacă asta au înţeles ei să sintetizeze, dacă ăsta este firul pe care au mers, nu-mi miroase bine deloc. Asta sună a film made in a Hollywood basement. Germani am zis, da?

Cum au ecranizat parfumul?! Cum au transpus olfactivul în audio-vizual? Cum a reuşit Suskind să transpună parfumul în proză, ca de acolo, prin rotocoale largi, să ia cu atac simţurile şi imaginaţia fiecăruia? Dacă le iese, le iese bine. Dacă nu…Suskind a stat vreo 15 ani până să vândă drepturile de ecranizare ale best-seller-ului său şi nume grele precum Stanley Kubrick, Martin Scorsese şi Milos Forman au refuzat pe rând, pe motiv că adaptarea nu este realizabilă.

Filmul a ieşit bine, atât cât se putea, dar asta nu pentru că ar fi avut o realizare deosebită, ci pentru că are în spate un roman tare. De altfel, Tykwer merge cuminte pe nota acestuia (probabil dorinţa explicită a lui Suskind), dar cu prea mult accent pe epica crimelor, care la Suskind este doar una din multele partituri. Atât momentele de linişte, cât şi muzica vin să susţină foarte bine acţiunea. Dacă muzica este cromatică, rămâne întrebarea: pot fi mirosurile multicolore?

P.S: Cinematografele viitorului: atac la toate simţurile! Vă rugăm, nu vă înghesuiţi la biletele de ieşire. Mereu rămân prea multe.

Bob Dylan in Romania

Bob Dylan va sustine in data de 2 iunie un concert la Bucuresti, conform anuntului facut de website-ul oficial al artistului. Detaliile referitoare la concert urmeaza a fi comunicate in curand.

Turneul din vara va mai cuprinde locatii din Bulgaria, Macedonia, Serbia, Croatia, Slovacia, Slovenia, Austria si Cehia.

Nascut Robert Allen Zimmerman in 1941 in Duluth, Minnesota, isi ia numele de scena Bob Dylan, dupa scriitorul si poetul Dylan Thomas. Bob Dylan este unul apreciat ca fiind unul dintre cei mai buni muzicieni si textieri din toate timpurile, fiind in acelasi timp o figura emblematica a miscarilor impotriva razboiului si pentru drepturile civile. Ramane, in acelasi timp, una dintre cele mai influente personalitati ale secolului XX, atat din punct de vedere muzical, cat si cultural.

Revista Rolling Stone l-a plasat in 2004 pe locul 2 in topul celor mai mari artisti din toate timpurile, Dylan fiind inclus si in Rock and Roll Hall of Fame si Songwriters Hall of Fame. A castigat numeroase premii Grammy, Oscar si Golden Globe. La aproape 70 de ani, reuseste sa intre din nou in topuri cu cel mai recent album - Modern Times (2006).

Multe dintre piesele sale sunt adevarate capodopere si au devenit imnuri pentru generatii intregi. Probabil pe primul loc, pentru mine, ramane inca Blowing in the wind. Forever young, Like a rolling stone, Knockin' at heaven's door, The times they are a changin ar fi alte cateva piese peste care nu poti trece fara macar a le aminti. Continuati voi lista...

Bob Dylan este si va ramane mereu unul din acei mari.

Automate de bilete de tren

Incepand de azi vor functiona primele doua automate de bilete de tren, instalate de CFR Calatori in Gara de Nord. Alte 10 astfel de automate vor fi montate in municipii - resedinta de judet, de-a lungul anului.

Automatele de bilete, ce pot fi accesate prin intermediul unui touch screen, permit achizitionarea legitimatiilor de calatorie pentru traficul intern (tarif intreg, tarif pentru copii, elevi sau studenti), rezervarea locurilor (pentru vagoanele de clasa superioara), dar si consultarea mersului trenurilor (cu posibilitatea de tiparire a informatiilor gasite). In viitorul apropiat se vor extinde aceste optiuni atat in ceea ce priveste ofertele tarifare (dus-intors, minigrup etc.), dar si rezervarea locurilor pentru vagoane de dormit si cuseta.

In prima jumatate a anului plata se poate face doar prin card bancar, automatul tiparind chitanta aferenta pentru tranzactia bancara, urmand ca din luna iulie a acestui an plata sa se poate face si prin numerar. Automatele sunt disponibile la orice ora.

Sinuciderea 2.0

Web 2.0 Suicide Machine, un serviciu inventat de cativa simpatici olandezi la sfarsitul anului trecut, te ajuta sa-ti inchei definitiv conturile cu viata din web 2.o. Mai pe scurt, iti sterge conturile de pe retelele sociale Facebook, Twitter, MySpace, LinkedIn. Daca tie ti-ar trebui peste 9,5 ore ca sa faci treaba asta, cu Web 2.o Suicide Machine totul se rezolva in mai putin de 1 ora.

Din momentul in care iti introduci datele de login si pornesti programul, calea catre sign out-ul definitiv este ireversibila. Programul iti sterge cu meticulozitate toate informatiile posibile, fie că e vorba de tweet-uri pe Twitter, contacte de pe MySpace, prieteni de pe Facebook, conexiuni legate pe LinkedIn. Pana acum, peste 100.00o de prietenii virtuale au fost destramate, aproape 300.000 de tweet-uri sterse, iar peste 1500 de internauti si-au gasit in sfarsit linistea.

Profilurile de pe retelele sociale sunt considerati adevarati vampiri energetici (se discuta si despre asta in aceste zile), ceea ce nu e departe de adevar: ne mananca de multe ori, in mod inutil, timp si energie. Pe site esti intampinat cu numeroase mesaje persuasive:

Watch your 2.0 life passing by!
Stop Self-Procastination!
Wanna meet your real neighbours again?
Sign out forever!
Unfriending has never been this easy!
So many people you don't really care about.
May you rest in a better Real Life!

Desigur, retelele sociale vizate au fost primele care au avut ceva de obiectat. Daca plangerea ca se incearca o violare a spatiului privat nu a fost ascultata, Facebook a incercat sa blocheze IP-urile site-ului. Au reusit doar pentru moment, dar serviciul de sinucidere 2.0 si-a reluat rapid activitatea. Mii de oameni asteapta deja "la coada", pentru a se debransa definitiv de la retelele virtuale, iar serverele Suicide Machine lucreaza la maxim.

Pe site pot fi gasite si marturii ale celor care au incheiat definitiv socotelile cu lumea web 2.0 si acum se pot odihni linistiti in lumea reala, dar si un tur virtual care te ajuta sa intelegi mai usor cum functioneaza intregul program.

In 2009 retelele sociale Facebook si Twitter au cunoscut apogeul, detronand e-mailul. Dincolo de caracterul oarecum amuzant al acestui site, el vine in intampinarea unor nevoi reale si a unor intrebari care erau pe buzele multor internauti: Oare am devenit dependend de retelele sociale? Nu pierd prea mult timp pe ele? Cu ce ma ajuta in viata reala sa am sute sau mii de prieteni virtuali? (De altfel, diversi psihologi au tras semnale de alarma cum ca viata virtuala duce la o tot mai mare izolare de realitate si de oamenii din viata reala)