Daca acum doi ani am stat o dupa-amiaza si o noapte si am vazut cateva concerte foarte faine in oras si in cetate, inainte sa plec spre TIFF, de data asta am stat un weekend intreg, de vineri pana duminica. Bilete la piesele de teatru pe care as fi vrut sa le vad se epuizasera cam de multisor, asa ca din program a ramas doar partea artistilor de strada, dar care sincer ma incanta oricand si oriunde. Ma intreb oare daca au existat doua festivaluri paralele, unul mai "cult", cel din teatre, si unul mai "popular", cel din strazi si piete.
In caz ca e corecta impartirea, atunci noi am facut parte din cel de-al doilea. Ne-am adunat treptat unii dinspre Bucuresti, unii asteptand la Sibiu, sa refacem trupa si sa bucuram trecatorii cu ale noastre cantari, ca in vremurile bune din Sighisoara si Sinaia. Si a fost chiar placut, ne-am simtit bine, noi intre noi, noi si cei care se opreau sa ne asculte, sa ne faca vreo poza, sa ne aplaude sau chiar sa ne multumeasca.
Legat de povestea cu cantatul, am avut niste experiente simpatice, dar care mi-au reamintit cum sunt sibienii. La un moment dat, cand ne pregateam pentru o cantare, doi politisti comunitari ne-au spus foarte amabil ca este nevoie de autorizatie pentru asemenea activitati. Si am inceput sa cutreieram institutiile publice care erau mai toate inchise atunci. Pornind de la Info Point la Primarie, de acolo la Politia Centrului Istoric. Am intalnit niste oameni deosebiti aici, cred ca au stat vreun sfert de ora cu noi incercand sa ne ajute cu tot ce au putut. Au intrebat, au dat telefoane, pana la urma mai in gluma, mai in serios au zis ca putem canta la ei in fata daca nu se rezolva. Cu politistii astia, cu gardienii pe la care am tot cerut un sfat am ajuns sa ne intalnim prin centru si sa ne salutam de fiecare data (a se intelege respectul reciproc; ba chiar unul mi-a urat "pofta buna" cand m-a vazut intr-o zi mancand pe centru).
Am ajuns apoi si la directorul festivalului, incercand un ajutor de acolo. Si asa am nimerit la lansarea de carte si vin a lui Mircea Dinescu. Cat stateam noi pe acolo asteptand sa se termine, am scos instrumentele si ne jucam, cu chef de cantare. Si atunci ne-au prins si domnii de la Catavencu in fotografia de mai jos, pe care au publicat-o fara ca macar sa ne ceara vreun consimtamant. Rusinica!
Sa mai zic de o chelnerita de la o terasa, care neavand in meniu ceea ce vroiam, ne-a trimis la colegii de langa si ne-a spus chiar si ce oferta aveau? Pai unde vezi asa ceva in Bucuresti?
L-am cunoscut pe Profesor, m-am reintalnit cu prieteni din State, pe care nu-i mai vazusem de cativa ani, am petrecut cateva zile foarte faine in fosta capitala culturala europeana, in care mai mereu se intampla cate ceva. Bravo lor!
No comments:
Post a Comment