Saturday 29 August 2009

(intrebare-n continuare)

Citind postul meu anterior despre concertul Madonnei la Bucuresti, fostul coleg Radu imi pune cateva intrebari:

Intreb doar daca esti de parere ca, spre exemplu, cetateanul parizian, platitor de taxe si impozite, ar trebui ...despagubit cand centrul orasului e inchis circulatiei la...Turul Frantei, sa zicem...? Problema e cu genul de eveniment, cu consecintele lui, cu oamenii din tara asta, cu organizatorii sau cu artistul?


Raspunsurile in randurile care urmeaza:

Despagubirea, dupa cum cred ca ti-ai dat seama, este o solutie ipotetica, sincer n-o vad pusa in practica prea curand. Dar da, daca as locui in alta tara si s-ar intampla la fel, as avea aceeasi pretentie din partea autoritatilor. Cred ca stii si fara sa-ti spun eu ca au mult mai multa grija "in afara" de confortul cetateanului decat se intampla aici. Asta e...

Ca sa iau in ordine inversa "problemele":

-artistul: poate sa fie Madonna, Iron Maiden sau Guta, chiar nu asta ma intereseaza. Nu are nicio legatura daca am vreo afinitate cu respectivul....

- organizatorii: m-am bucurat foarte tare ca de cativa ani am intrat si noi pe lista de concerte a unor artisti mari (fie ei si trecuti de glorie). Dar uneori se dovedeste o palarie prea mare! Vrei sa o primesti pe Madonna la tine in casa, ca iti face o mare onoare (dupa cum chiar ei s-au exprimat) sa-ti treaca pragul, dar nu prea ai unde, ca e cam deranj peste tot. Ok, n-avem inca o mare arena pentru asa ceva, pune concertul intr-un spatiu mai mic, macar cei care merg acolo sa se simta bine. Iti asumi faptul ca iei mai putini bani, da. Dar faci un lucru ca lumea. Am vazut concerte bine organizate si la noi, si afara, crede-ma.

-oamenii din tara asta: s-au obisnuit sa inghita cam prea multe (si nu ma refer doar la praf). Asa ca autoritati si/sau organizatori s-au obisnuit sa ii trateze de multe ori asemenea. Toti sunt in ONG-uri eco acum, e un fel de moda, dar s-a ridicat cineva sa spuna ca parcul ala e facut praf dupa un altfel de concert??
Stii cum e, cand dai paine si circ la 70 000 de oameni, ce mai conteaza un parc calcat in picioare. Oricum la capitolul verdeata Bucurestiul o duce bine si parcul asta poate intra la victime colaterale, nu?
Pacat ca unii au ramas la mentalitatea de "festivalul berii" pentru orice concert in parc.

- da, consecintele evenimentului sunt una din marile probleme, prin modul cum e gandit si organizat. Cum spuneam, pana vom avea unde sa organizam mari concerte si festivaluri, sa ne multumim cu ce avem, astfel incat sa nu dam de fiecare data peste cap comunitatea locala. Mai multa calitate si mai putina cantitate, pana ne tine sa ne ocupam de amandoua.

- tipul evenimentului: doar in masura consecintelor pe care le genereaza. Trotuare rase si odata cu ele si statiile aferente, garduri de beton si multe sarme lasate pe marginea drumului cu anii sau extra-decibeli pe stomacul gol intra tot in pastila zilnica de discomfort cotidian.

No comments: