Tot se discuta zilele astea ridicarea embargoului impus manelelor de Televiziunea Publica si difuzarea lor in spatiul emisiunilor pentru minoritatea rroma. Mai multe informatii si prileme polemici aici si aici. Si autorul demersului este...Victor Socaciu! Ne era dor de el si asa putin nici nu ne mira. De ce oare?
Imagini din filmul "Satra". Compozitorul este basarabean.
Nicolae Dobrin, unul dintre cei mai mari jucatori de fotbal ai Romaniei, s-a stins din viata in aceasta dimineata, la varsta de 60 de ani. Marele sportiv al Romaniei, cunoscut sub porecla de "Printul din Trivale", suferea de mai mult timp de cancer pulmonar.
Federatia Romana de Fotbal a decis astazi ca inaintea tuturor jocurilor care se vor disputa in acest sfarsit de saptamana, la toate ligile si la toate nivelurile, sa se pastreze un moment de reculegere in memoria lui Nicolae Dobrin, informeaza site-ul oficial al FRF. FRF publica si o scurta biografie a fostului fotbalist Nicolae Dobrin, despre care scrie ca a fost "unul dintre cei mai mari fotbalisti pe care i-a dat vreodata Romania".
Nascuti la inceputul anilor 70-80, vedem acum in anul 2007 cum casa parintilor nostri este de 50 de ori mai scumpa decat atunci cand au cumparat-o si realizam ca noi o sa platim pentru casele noastre in jur de 50 de ani. Nu avem amintiri despre primii pasi pe luna, nici despre razboaie sangeroase, dar avem cultura generala, pentru ca asta insemna ceva o data.
Suntem ultima generatie care a jucat "Ascunselea","Castel", "Ratele si vanatorii", "Tara, tara! Vrem ostasi", "Prinsea", "Sticluta cu otrava","Pac Pac", "Hotii si vardistii", ultimii care au strigat "Un doi trei la perete stai", ultimii care au folosit telefoanele cu fise,dar primii care am facut petreceri video (inchiriam un video si stateam sa ne uitam la filme 2 zile inchisi in casa) primii care am vazut desene animate color, primii care am renuntat la casete audio si le-am inlocuit cu cd-uri.
Noi am purtat jeansi elastici, pantaloni evazati, geci de blugi de la turci, iar cine avea firme gen Lee sau Puma era deja lider de gasca. Noi nu am dat examene de Capacitate, nu am dat teste grile la admitere. Noi am fost ultimii "Soimi ai Patriei" si ultimii "Pioneri". La gradinita am invatat poezii in romaneste, nu in engleza... Si am cantat MULTI ANI TRAIASCA nu HAPPY BIRTHDAY la aniversari. Am sorbit din ochi Sclava Isaura, Beverly Hills, Melrose Place, Twin Peaks, Dallas .. si cine zice ca nu s-a uitat ori minte ori nu avea inca televizor. Reclamele de pe posturile straine ne innebuneau, si abia asteptam sa vina si la noi inghetata Magnum, sau pustile alea absolut superbe de apa. Intre timp, ne consolam cu Tango cu vanilie si ciocolata si clasicele bidoane umplute cu apa de la robinet, care turnate in cap ne provocau pneumonii. Si uite un motiv bun sa nu mergem la scoala.
Te salut, generia in adidasi! Te salut, generatie in blugi!
Noi am ascultat si Metallica, si Ace of Base, si DJ Bobo, si Michael Jackson , si Backstreet Boys , si Take That, si inca nu auzisem de manele, singurele melodii de joc fiind horele la chefuri, la care nimeni nu stia pasii, dar toti dansam! Dar spre deosebire de copiii din ziua de azi, am auzit atat de Abba, si de Queen, cat si de noile nume gen 50 Cent si Britney Spears. Am citit "Licurici", "Pif" Ciresarii, si am baut Cico si Zmeurata si ni s-a parut ceva extraordinar cand au aparut primele sucuri "de la TEC" fara sa ne fie teama ca "au prea multe E-uri", iar la scoala beam toata clasa dintr-o sticla de suc fara teama de virusi.
Noi am baut prima Coca-Cola la sticla si am descoperit internetul. Noi nu ne dadeam bip-uri, ne fluieram sa iesim afara, noi nu aveam dolby surround system, taceam toti ca sa auzim actiunea filmului, nu aveam Nintendo sau Playstation ci jocuri tetris de care ne plictiseam la o luna dupa ce le cumparam si le uitam pe dulap, pline de praf. Abia asteptam la chefuri sa jucam "Fantanita", sau "Flori, fete sau baieti", sau "Adevar sau Provocare", sau orice ne dadea un pretext sa "pupam pe gura" pe cine "iubeam". Noi suntem cei care inca au mai "cerut prietenia", care inca roseam la cuvantul "sex", care dadeam cu banul care sa intre in farmacie sa cumpere prezervative, pe care apoi sa le umplem cu apa si sa le aruncam in capul colegilor, care am completat mii de oracole, sperand ca persoana iubita va citi acolo unde scrie "De cine iti place?" ca ne place de el/ea.
Este uimitor ca inca mai suntem in viata, pentru ca noi am mers cu bicicleta fara casca, genunchiere si cotiere, nu am avut scaune speciale in masini, nu am aruncat la gunoi bomboanele care ne cadeau din greseala pe jos, nu am avut pastile cu capac special sa nu fie desfacute de copii, nu ne-am spalat pe maini dupa ce ne-am jucat cu toti cainii si toate pisicile din cartier, nu am tinut cont de cate lipide si glucide mancam, parintii nostri nu au "child proof the house", ne-au trimis sa cumparam bere si vin de la alimentara, si cate un pachet de tigari de la tutungerie.
Noi am auzit cum s-a tras la Revolutie, noi am fost martorii a trei schimbari de bancnote si monede, noi am ras la bancuri cu Bula, noi am fost primii care au auzit-o pe Andreea Esca la Pro TV, noi suntem cei care mai tinem minte emisiunea "Feriti-va de magarus". Suntem o generatie de invingatori, de visatori, de "first-timers"...
Daca citesti si ai cazut macar un pic pe ganduri, esti de-al nostru!
Will you still need me, will you still feed me when I'm 64?
*Textul nu imi apartine, l-am cules de pe net, dar aduce foarte fidel in prezent imagini despre generatia mea, a ta, a noastra... Am adaugat cele doua citate, melodia de inceput si clipul de final. V-ati prins de ce...
Filmul lui Cristian Mungiu, "4 luni, 3 saptamani si 2 zile", premiat cu Palme d'Or, a castigat premiul Hollywood World Award, acordat luni seara la Los Angeles, la finalul Hollywood Film Festival, si care reprezinta o rampa de lansare pentru filmele straine in SUA.
"4 luni, 3 saptamani si 2 zile" a fost ales cel mai bun film al anului si de 248 de critici de film, membri ai Federatiei Internationale a Criticilor (FIPRESCI). Pelicula regizorului Cristian Mungiu reprezinta Romania si in cursa pentru Oscarul pentru Cel mai bun film strain, in 2008.
*mai multe aflati aici *foto de pe www.findeseance.com
Lucian Bute a devenit campion mondial la box, in versiunea IBF, dupa ce l-a invins, simbata dimineata, pe columbianul Alejandro Berrio, prin KO tehnic. Pentru pugilistul galatean, la orizont este o noua provocare: unificarea tuturor centurilor, pentru a fi recunoscut regele categoriei supermijlocii.
"Dedic victoria tuturor românilor. Sper ca v-am facut fericiti. Va multumesc din suflet celor care v-ati trezit la aceasta ora, ca sa ma vedeti luptind! Mama, te iubesc! Stiu ca nu te-ai uitat la meci", au fost primele cuvinte ale românului, dupa victoria de simbata dimineata.
*articolul integral aici * foto de pe www.frbox.ro
* Castelul Bran este a doua cea mai scumpa proprietate din lume, cu o valoare estimata la 140 de milioane de dolari. Topul a fost alcatuit de celebra revista americana Forbes, pe primul loc situandu-se o proprietare din Beverly Hills, California (sper ca nu a ars intre timp, chiar nu ne dorim neaparat noi acest loc si nu vrem sa dam nastere la tot felul zvonuri, s-a inteles? mereu iesim pe locul 2 la topuri d-astea in care concuram cu americanii, dar repetam ca avioanele si focul nu reprezinta o solutie), estimata la 165 de milioane de dolari. Mai multe aflati aici. Si cine nu a vizitat castelul in clasa a patra, fuga cat mai e timp. Nu nu nu! "Palatul" lui Becali intra in alta categorie, el rivalizand deja in lumea proprietarului sau cu celebrele Palais Royal - Musée du Louvre sau Buckingham Palace. Continua recordurile adunate de Anca.
*Compania Coca-Cola a transmis publicitatii ca a pus bazele unui centru de cercetare in Beijing, pentru a crea bauturi necarbogazoase folosind medicina traditionala chinezeasca. "Acesta este un pas important pentru a ne dezvolta linia de bauturi benefice pentru sanatatea consumatorilor. Colaborarea ne va ajuta, in cele din urma, sa facem cunoscute consumatorilor din intreaga lume beneficiile medicinii traditionale chinezesti", a spus cercetatorul-sef in cadrul Coca-Cola, Rhona Applebaum. Mai multe aici. Dupa aparitia noilor bauturi sanatoase, marca Coca-Cola, astept o reactie din partea KFC, care va scoate pe piata cele mai sanatoase meniuri din carne de pui hraniti in atmosfera calda si puritana a fermelor din Kentucky si a celor de la McDonald's, care desigur nu se vor lasa mai prejos si vor scoate noile Big Mac din cea mai frageda carne de vita, crescuta si taiata pe muzica de Mozart.
Dupa 8 ani de la ultima participare (EURO 2000), nationala de fotbal a Romaniei se califica din nou la un turneu final, Campionatul European de Fotbal din 2008 din Austria si Elvetia. Dupa o victorie "istorica" impotriva Olandei (1-0 la Constanta) si 0-2 in Luxemburg, plus un egal al Bulgariei la Tirana (1-1), selectionata condusa de Piturca este deja calificata la turneul final, inaintea terminarii ultimului meci din "drumul" spre EURO.
Poate nici nu mai stim sa ne bucuram prea bine...Poate uitasem, fiind obisnuiti sa fim mereu prezenti la Europene si Mondiale...Poate uitasem, obisnuindu-ne cu ratarea lor din ultimii ani. Felicitari lui Piturca si modului in care a reusit sa construiasca aceasta echipa! Felicitari baietilor, pentru ca au ajuns cred la acea maturitate fotbalistica fara de care mai greu faci fata cu succes in "lumea buna" a sportului-rege!
Parca si uitasem vremurile cand completam albume intregi la fiecare turneu final, cand stiam deja pe de rost fiecare jucator de pe fiecare poza...Cand aveam programele copiate in alb-negru si coloram tricolorul Romaniei...Cand se iesea in strada pana noaptea tarziu dupa fiecare reusita (imi amintesc acum si ce noapte a fost in Fagaras cea dupa victoria cu Anglia, cand fagaraseanul Ganea a dat golul decisiv). La cat mai multe bucurii!
Bravo!!! ROMANIA! ROMANIA! OLE-OLE-OLE!
P.S. Imaginea zilei pe site-ul UEFA: nationala bucurandu-se dupa victoria cu Olanda
Dupa cum stiti, luna septembrie a fost plina de evenimente culturale de exceptie, cel mai de seama fiind Festivalul si Concursul International "George Enescu", urmat in ultimele zile ale lunii de Viena Music Film Festival. Piata Ateneului a devenit Piata George Enescu, locul unde s-au desfasurat o parte din concertele de la festivalul Enescu si concertele de la Viena Music Film Festival.
Am fost la cateva concerte in aceste saptamani si am observat multimea spectatorilor in fiecare seara. Cultura a coborit in strada! Cam asta a fost primul gand cand am vazut cei cateva sute de oameni adunati in fiecare seara, pentru concertele de muzica clasica, in Piata Ateneului.Cred ca, cel putin in varianta concertelor in aer liber si a proiectiilor de concerte, aceste festivaluri au avut si o tenta de "popularizare" a muzici clasice, aducand-o mai aproape de public larg. In articolul "Cu seriozitate, despre divertisment", Adrian Iorgulescu spunea in acest sens: "Întrebat despre raportul muzică uşoară – muzică grea, absolut corect, G. Enescu, neasociîndu-le, observa că în practică ar trebui operat cu alte concepte de sorginte axiologică, respectiv, muzică bună şi muzică proastă. Şi se declara, spre exemplificare, un admirator al valsurilor lui J. Strauss. "
Repertoriul clasic nu trebuie sa fie accesibil doar unui numar restrans de "initiati", care privesc cu dispret la "profanii" care incearca de cele mai multe ori cu bunavointa, venind poate dinspre alte scene ale muzicii, sa intre in acest univers. Am vazut in Piata Ateneului diverse fetze, acrite foarte tare de multimea "profanilor" care se intampla sa le obtureze vederea si care au venit parca "neinvitati" la acest gen de eveniment. Sunt acele fetze pe care le regasesti epatand la Ateneu (si uneori, in primele randuri de la Opera), unde se simt in largul lor si daca s-ar putea, sa devina un loc de portile caruia sa poata trece doar cei cu care impartasesc aceleasi vederi. Iorgulescu din nou: "O structură psihică elevată şi complexă se caută şi se regăseşte pe sine, în orice fel de partitură scrisă cu har, cu sinceritate, cu profesionalism. De aici încolo, respectând fiecăruia dreptul la opţiunea artistică, să conchidem că aerele de superioritate ale unora (compozitori, critici, interpreţi, ascultători) nu-şi au rostul când vorbim despre genuri fonice. Contrariul frizează o atitudine sau un comportament ce pendulează între snobism şi ridicol."
Bineinteles, aceasta atitudinea voit "elitista" se intalneste si pe alte categorii de public, vezi rockerii care iti spun cam cu acelasi dispret: "Ce? N-asculti black? Nici death? Pai du-te de aici! Nu esti un adevarat, frate!" Unii ar vrea sa adanceasca pe cat de mult posibil aceasta "prapastie" intre muzica "usoara", pentru un public larg si avand o varietate de genuri si muzica "grea", clasica, care inca se indreapta spre un public mai restrans. "Strangeri de mana" intre cele doua exista si s-au mai vazut: colaborarile intre mari trupe din aria rock si orchestre simfonice sau cantareti de opera: Metallica si Orchestra Simfonica din San Francisco, Freddie Mercury si Montserrat Caballe, Iris si Felicia Filip sau chiar intre originala Ada Milea si excelentul muzician Alexander Balanescu. Si imi aduc acum aminte si de Nigel Kennedy, excentric muzician "clasic", si zambesc gandindu-ma la acele fetze de mai sus, ce au fost profund oripilate de "maimutarelile" acestuia. What about the music?
Ca in aria atat de larga a muzicii "populare" si a divertismentului intra si o multime de genuri si productii care nici nu isi merita numele pronuntat, este un fapt deja probat. "Nu-i mai puţin adevărat însă, că în aria sa au intrat şi intră frecvent producţii subculturale (ceea ce dă apă la moară detractorilor săi). Practic,oribilităţile sonore, kitsch-urile în materie îşi au sursa principală în piesele generic intitulate pop, vadul unde – îndeosebi în ultimii ani – surogatele au invadat piaţa. Lipsa talentului, a discernământului, a meşteşugului a permis, cu largul concurs de împrejurări şi aranjamente al producătorilor şi difuzorilor, lansarea unor aberaţii pe note, cu pretenţie de şlagăr, care aduc atingere bunului simţ colectiv (başca celui muzical). Goana după modă, după ineditul de-un sezon (cald sau rece), ignorarea aproape ostensivă a “meseriaşilor” în domeniu a determinat o teribilă dislocare de forţe în favoarea diletanţilor agresivi . Şi, pe cale de consecinţă, o regretabilă confuzie valorică, susţinută de interese comerciale şi publicitare clar-obscure. Faptul că groapa cu deşeuri a muzicii uşoare e prea plină nu mai miră şi, din păcate, nu mai îngrijorează pe nimeni."
Va recomand sa cititi in intregime articolul lui Adrian Iorgulescu, din care am citat mai sus. Este un articol foarte bine scris si vorbeste tocmai despre aceasta "antagonie" intre divertisment si muzica "usoara" pe de o parte si muzica clasica, "serioasa", pe de alta parte. In continuare va las cateva inregistrari de la Viena Music Festival, concertul de inchidere sustinut de Brass Quintet Bucuresti, o doamna si cinci domni cu adevarat talentati si profesionisti, care, cu zambetul pe buze, stiu sa construiasca un pod intre cele doua "maluri" amintite mai sus, dandu-ne o muzica de cea mai buna calitate. Repertoriul lor variaza de la preclasic-clasic, trecand prin romantism si pana la muzica americana, latino si adaptari din folclorul romanesc.
Aram Khachaturian - Dansul Săbiilor din baletul Gayaneh
Continuarea prologului "Si a fost MUSE" de azi dimineata
Bucuresti, 6 octombrie 2007. Freamatul concertului Muse se simte in aer. Majoritatea amicilor care se arata de obicei la "evenimentele urbane" bucurestene isi anunta prezenta. Pe multi nu i-am mai vazut prin marea de oameni si pe multi alti "neanuntati" i-am intalnit acolo.
Locatia neobisnuita: Stadionul de rugby Arcul de Triumf. Cica proaspat renovat si probabil cu gazonul inca netasat perfect. Un concert de "inaugurare" si cateva mii de oameni rezolva problema. S-a mai bifat un loc pe harta locatiilor "mondene" din Bucuresti. Unii tineri putin agitati ca nu vor gasi locatia, dar linistiti repede de numeroasele indicatii de pe net. Din Romana deja era usor de recunoscut poporul mergator sa isi caute muza. Iar la Arcul de Triumf era mai mult decat evident.
S-au strans 5 - 6000 de oameni dupa umila mea aproximare. O imensa coada, asemanatoare unui sarpe urias, inconjura aproape tot stadionul. Cata frunza, cata iarba, se pierdea la orizont undeva spre Baneasa. Si coada se continua pe Bd. Marasti, unde se aude ca e intrarea. Una singura!!! Desi stadionul are mai multe porti de acces, stimabilii organizatori s-au gandit ca o singura poarta la 6000 de suflete e de ajuns. Si de aici o forfota de nedescris in toate directiile, pentru ca nimeni nu intelegea unde incepe si mai ales unde se termina coada. Noroc de cate un jandarm mai comunicativ. Se ajunsese sa aiba capatul undeva aproape de locul de intrare...cu cateva mii de oameni in ea, inconjurand zidurile. Desi era anuntat ca accesul pe stadion era permis de la ora 18, de abia pe la ora 19 sarpele se pune in miscare.
La intrare, lucrurile deja se simplifica si se merge mult mai repede. Cei din zona A primesc bratari de identificare. Inauntru, organizarea parca incepe sa mearga mai bine. Standuri multe cu bere, sucuri si apa. Cozi de bun simt, cel putin la inceput si prin zona unde am stat eu. Eco-toillets in spate, langa tabela de marcaj, adica tocmai in capatul opus scenei (care a fost amplasata pe una din laturile mici - vroiam sa zic la peluza). Cam putine evident, compensate destul de bine insa cu ceva boscheti vanjosi pentru tinerii curajosi. Si da, gazonul arata chiar bine!
Cu intarzierea de o ora se sare peste warm-up DJ (oricum ne incalzisem la coada) si sa fii fost undeva pe la 19.30 cand incep Brett Anderson (ex-Suede) si a lui trupa. A sunat bine, profi, se simtea ca se pregateste ceva mare. Cateva piese noi compuse de Anderson si la final celebrele de pe vremea Suede, "Beautiful Ones" si "Saturday Night". Dureaza ceva pana se pregateste scena pentru Muse, care incep pe la 21.00. Cateva picaturi de ploaie nu sperie pe nimeni. De atunci s-a inteles si mai bine ce e cu cele 7 TIR-uri cu 15 tone de echipament si cei 60 de oameni din echipa de productie. Cinci ecrane, din care trei pe scena si doua pe lateral, pe care nu au contenit proiectiile video, combinate cu imagini de pe scena si din public si o scenografie si spectacol de lumini excelente, marca Muse, pe care le puteti vedea in cateva fotografii pe care le-am facut atunci, postate mai devreme. Sonorizarea foarte buna, iar oamenii de pe scena, niste adevarati profesionisti. Pe cuvant! O prestatie si un spectacol (ca sa mai lasam prea folositul "show" sa se odihneasca) cum rar vezi prin Romania, iar cand e cazul, de cele mai multe ori adus de trupe din afara. Nu generalizez si ma refer doar la concerte, pentru ca un laser sau o proiectie care sa mascheze fumul de la mici se mai vad. Piese "mai vechi si mai noi", selectate frumos cu diversitate binevoitoare si fara a lipsi celebrul "Time is running out", dar ii mai astept si pentru un "Map of your head", pe care eu l-as fi dorit tare mult. Un Matthew Bellamy in mare forma, ca de altfel, ca sa fim corecti, toti trupetii. Un bis consistent, incheiat cu multumiri si promisiuni de revenire, undeva pe la 22.40.
Inca nu a trecut euforia...Ce sa mai? Un concert ca la carte (hai mai putin organizarea pe la inceput - adica vezi modul de intrare a cateva mii de oameni pe o singura poarta - cu intarziere de o ora - si coada care cred ca inconjura frumusel aproape tot stadionul) si niste prestatii asijderea. Nu va asteptati la prea multe cuvinte acum, inca mai trebuie sa imi revin :) Si pentru ca se zice ca o fotografie face cat 1000 de cuvinte, momentan va las cateva...Urmeaza si filmulete in curand!
Baritonul David Ohanesian, una dintre cele mai cunoscute voci ale operei romanesti, a incetat din viata la varsta de 80 de ani, potrivit reprezentantilor Operei Nationale Bucuresti, informeaza NewsIn.
In cariera sa, maestrul a fost prezent si pe cele mai mari scene ale lumii, alaturi de artisti precum Placido Domingo, Leontyne Price, Birgitt Nilsson sau Arta Florescu. Ohanesian a fost artist invitat la Opera din Hamburg intre 1968 si 1977, unde i-a avut ca parteneri de scena, printre altii, pe Luciano Pavarotti sau Montserrat Caballe.
David Ohanesian a realizat peste 2.000 de spectacole de opera si mai mult de 40 de roluri, dintre care memorabil romane cel al lui Oedip, din opera "Oedip" de George Enescu, pe care l-a interpretat pe scene de la Paris, Atena, Berlin, Sofia, Stockholm, Moscova sau Lausanne pentru a bucra publicul din intreaga lume. Sursa: 9AM, 2 Octombrie 2007
